Poziţia finală a României în privinţa Kosovo va trebui decisă în baza unei conlucrări între preşedinte, Parlament şi Guvern, poziţia Executivului de la Bucureşti fiind aceea că o Serbie şi un Kosovo membri ai UE vor reprezenta soluţia cea mai bună, a declarat premierul Victor Ponta, marţi, în conferinţa de presă comună susţinută alături de primul-ministru albanez, Edi Rama, la finalul convorbirilor oficiale dintre cei doi.
„Am discutat despre subiectul Kosovo. După cum primul-ministru Rama ştie este un subiect care în România stârneşte controverse. Poziţia finală a României va trebui stabilită printr-o conlucrare între preşedinte, Parlament şi Guvern. Eu pot să vorbesc în numele Guvernului. Să spun că în toate ocaziile Guvernul a sprijinit dezvoltarea instituţiilor din Kosovo şi că, din punctul de vedere al Guvernului României, o Serbie şi un Kosovo membri ai Uniunii Europene vor reprezenta, de fapt, soluţia cea mai bună. Şi că, de fapt, acesta este un viitor pentru întreaga regiune”, a declarat premierul român. Premierul Edi Rama a ţinut să mulţumească, la rândul său, în numele poporului albanez Guvernului român şi premierului Victor Ponta pentru poziţia privind Kosovo.