Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, noi măsuri pregătitoare în vederea situaţiei apariţiei la frontieră a unui aflux masiv de imigranţi, a anunţat premierul Victor Ponta.
"Adoptăm o ordonanţă de urgenţă prin care încercăm să ne pregătim în continuare pentru situaţia apariţiei unor fluxuri de migranţi în România. Punctul de contact şi responsabil este domnul consilier prezidenţial Leonard Orban, dar după aceea noi suntem cei care trebuie să aplicăm", a declarat premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
Ponta a adăugat că, în mod normal, atenţia opiniei publice în aceste zile este îndreptată asupra tragediei de la clubul Colectiv, dar nu trebuie uitate celelalte provocări care trebuie gestionate la nivelul guvernării.
"Chiar dacă în aceste zile opinia publică, în mod normal, supărarea oamenilor este pe ceea ce s-a întâmplat vineri, să nu uităm de celelalte provocări care sunt pentru România şi pentru Europa la fel de prezente în continuare", a susţinut premierul.
Guvernul urmează să aprobe marţi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri aplicabile în cazul apariţiei la frontieră a unui aflux masiv de imigranţi.