Victor Ponta, cercetat într-un nou dosar de CORUPȚIE

Direcția Națională Anticorupție a clasat un dosar în care era anchetat Victor Ponta pentru conflict de interese. O bucată din acest dosar, care privește fapte de evaziune fiscală și abuz în serviciu, a fost însă disjunsă și trimisă la Parchetul General.

După clasarea dosarului în care Victor Ponta a fost anchetat, în ceea ce privește conflictul de interese, câteva fapte referitoare la evaziune fiscală și abuz în serviciu au fost trimise procurorilor de la Parchetul General pentru o anliză, după cum precizează surse din instituție, potrivit Antena3.ro.

Faptele care privesc evaziunea fiscală și abuzul în serviciu nu sunt de competența DNA, mai precizează sursa citată.

În dosarul clasat de DNA, Ponta era acuzat că l-a desemnat pe Dan Șova, prima dată ca ministru pentru Relația cu Parlamentul, apoi ministru delegat pentru Proiect de Infrastuctură, de Interes Național, iar mai apoi ca ministru al Transporturilor.

Desemnarea lui Șova în funcții importante ar fi fost făcută în condițiile în care fostul premier ar fi bnrficiat în trecut de foloase din partea lui Șova.