Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că regretă plecarea din partid a deputatului Alexandru Mazăre, adăugând că acum, cel mai probabil, acesta va deveni "omul bun" şi va fi lăudat "de cei care l-au înjurat".
"Regret plecarea lui Sandu Mazăre, am avut o relaţie extrem de civilizată în toţi aceşti ani. Mă gândesc doar la cât a fost de înjurat când era la PSD, că-l chema Mazăre. În aceeaşi măsură va fi lăudat de cei care l-au înjurat până săptămâna asta. Pun pariu că exact cei care l-au înjurat cel mai tare şi spuneau 'Mazăre, mafiot, nu ştiu ce', acum îl vor lăuda în egală măsură şi acesta e un lucru bun. Sandu Mazăre chiar e un om pe care îl apreciez. Mă bazez pe faptul că, dacă era la PSD, era foarte rău, acum e foarte bun. Alexandru Mazăre e chiar e un om bun. Dl. Vanghelie când era la PSD, era rău. Acum, dacă e aliat cu d-na Gorghiu, e bun. Dl. Vanghelie chiar e un om rău. Deci, doar că de fapt totul este o mare ipocrizie şi poate că, la un moment dat, cineva se mai ruşinează", a declarat Victor Ponta.
Senatorul PSD Alexandru Mazăre a anunţat,ieri, că a demisionat din PSD şi i se va alătura lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie în noua platformă politică "România noastră", lansată oficial la începutul acestei luni.