Fostul premier Victor Ponta a comentat, miercuri seară, informaţiile apărute în presă privind ştergerea datoriilor Rompetrol, menţionând că miza nu este el, ci faptul că o companie privată din China a vrut să cumpere KazMunayGas şi să investească în România.
"M-am tot întrebat azi de ce toată Propaganda Securităţii a reîncălzit brusc ciorba cu mine cercetat pentru ştergerea datoriilor Rompetrol? Sunt eu atât de important ca să inventezi lucruri care evident sunt complet idioate - cum ar fi că noi am şters vreo datorie deşi scrie clar şi în lege şi în HG că e vorba de vânzarea de acţiuni ale statului; sau că eu negociam în Turcia în 2015 după operaţie memorandumul semnat în 2013; sau că Guvernul Ponta a şters datoriile care nu mai există din 2010 - motiv pentru care DIICOT a şi inculpat nişte foşti miniştri. Cel mai comic e cu 'Ranch-ul' lui Erdogan la care am fost eu, de parcă era vorba de George Bush Jr., iar Turcia şi Texas (sau Ankara şi Astana) sunt acelaşi lucru)!", a scris Ponta, miercuri seară, pe Facebook.
El a subliniat că 'miza' o reprezintă în acest caz faptul că CEFC a vrut să investească în România.
"Nu - de data asta miza nu sunt eu, ci faptul că CEFC (cea mai mare companie privată din China cu investiţii de zeci de miliarde în toată lumea) a vrut să cumpere Kazmunaygas (inclusiv Rompetrol) şi să investească în amărâta noastră de Românica peste 2 miliarde făcând aici un hub energetic regional! Iar Securitatea (prin Propaganda lor descoperită) nu vrea să se facă în ţara noastră alte investitii decât cele controlate total de ei! Deci e vorba despre bani şi politică! Iar de pierdut o să piardă iar... România!", a spus Ponta, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a fost întrebat miercuri dacă Guvernul a primit de la DNA o solicitare legată de informaţii privind Memorandumul cu KazMunayGas semnat de fostul premier Victor Ponta, acesta afirmând că Guvernul răspunde cu promptitudine solicitărilor venite dinspre Parchete.
"Nu putem comenta cazuri punctuale, dar Guvernul, ca practică generală, răspunde solicitărilor venite de la Parchete cu promptitudine. Nu e o chestiune politică să o detaliez aici, e o chestiune tehnică între instituţii. (...) La orice solicitare, Secretariatul General al Guvernului răspunde. (...) E o chestiune tehnică între SGG şi Parchete", a afirmat Iolu.
Potrivit unui articol EurActiv.ro, fostul premier Victor Ponta "este vizat de o anchetă a DNA în legătură cu modul în care, printr-o hotărâre de guvern pe care a semnat-o, compania kazahă KazMunayGas a scăpat de plata a 600 de milioane de dolari, datoria istorică a Rompetrol". În articolul respectiv se mai precizează că: "Procurorii DNA au ridicat documentele privind memorandumul de înţelegere cu KazMunayGas, conform unor surse guvernamentale".
Pe acest subiect, DNA a transmis, la solicitarea Agerpres, că nu confirmă că există dosar în lucru.