Ponta, despre Eurovision: Am constatat că România nu are foarte mulţi prieteni

Premierul Victor Ponta a declarat că a constat cu prilejul finalei concursului Eurovision că România nu are foarte mulţi prieteni. Totodată, prim-ministrul a menționat că deplasarea sa la Copenhaga a fost achitată din fonduri proprii.

"Sunt pe de o parte foarte bucuros şi mândru pentru că eu cred că Paula Seling şi Ovi ne-au făcut mândri aseară. Cred că şi Simona Halep ne-a făcut cinste la Madrid. Sigur că sunt şi trist pentru că azi n-a câştigat Simona deşi ar fi putut să câştige, iar aseară deşi, cel puţin în sală foarte mulţi au apreciat melodia, după aceea am văzut aşa un fel de geopolitică la vot şi mi-am dat seama că încă România nu are foarte mulţi prieteni şi am fost foarte bucuros că am luat maximum de puncte de la Moldova, ceea ce sigur contează, dar într-un context aşa european încă nu suntem cu foarte mulţi prieteni şi asta trebuie să ne dea de gândit", a spus Ponta la Antena 3.

Aceasta a adăugat că îşi doreşte ca toate guvernele care vor urma "să sprijine şi să felicite în asemenea situaţii toţi românii care concurează în străinătate" şi a precizat că, la rugămintea sa, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a fost duminică la Madrid pentru a o susţine pe Simona Halep.

De asemenea, Victor Ponta a precizat că deplasarea sa la Copenhaga la concursul Eurovision nu a costat niciun ban din bugetul public.

"Deplasarea mea la Copenhaga a costat zero lei. E din fonduri proprii. Nu am plătit niciun leu de la buget", a adăugat Ponta.

România s-a clasat pe locul 12 la Eurovision, în urma finalei de sâmbătă, cu 72 de puncte.