Ponta: Nu Merkel votează pe 29 iulie. Premierul l-a adormit pe Ion Iliescu

Premierul Victor Ponta a afirmat, astăzi, la Comitetul Executiv al PSD, legat de declaraţiile cancelarului german, Angela Merkel, că nu liderul german va vota la referendumul programat pe 29 iulie, ci românii.

"Doar Merkel şi creştin-democraţii germani ţin cu Traian Băsescu", a completat Victor Ponta. Preşedintele PSD a mai susţinut că Angela Merkel a fost întotdeauna de partea austerităţii şi a tăierilor şi l-a susţinut pe Traian Băsescu atunci când "tăia tot". "Doamna Merkel şi democraţii creştini din Germania sunt cei care au crezut în austeritate, în tăieri, în România, mai puţin la dânşii, în timp ce restul Europei spune un singur lucru: că sunt în standarde în regulă şi că problema va fi rezolvată de români", a mai afirmat Ponta. "Tot acest atac mizerabil al lui Traian Băsescu şi al PDL de a merge la toţi prietenii lor şi a se plânge bineînţeles că ne-a afectat", a explicat premierul Victor Ponta valul de critici venit dinspre Occident privind evenimentele politice recente din România. Victor Ponta a mai declarat că "poziţiile iresponsabile ale democrat-liberalilor şi ale lui Traian Băsescu au o influenţă negativă asupra cursului de schimb". "După ce au tăiat salariile şi pensiile, acum vor să strice şi ratele de la bancă. Ăsta e stilul lui Traian Băsescu şi al PDL - să distrugă tot ce pot ei dacă nu mai sunt ei la butoane. O să lăsăm în urmă opt ani de calomnii, de şantaj şi să pornim împreună pe un drum pe care să construim tot ceea ce s-a distrus în această perioadă", a mai spus premierul. Preşedintele PSD a  mai adăugat că Angela Merkel  şi-a exprimat opinia pe marginea a "ceea ce a auzit de la Traian Băsescu" şi a menţionat că va avea discuţii cu aceasta, precum şi cu alte cancelarii europene. "Voi vorbi cu doamna Merkel şi cu celelalte cancelarii. Ştiu poziţia Partidului Creştin Democrat German nu numai faţă de România, ci şi faţă de toate ţările din sud-estul Europei, este o poziţie care cere mai multă austeritate şi mai multe tăieri, iar Traian Băsescu atunci când le vorbeşte de măsuri de austeritate uită să spună că a fost suspendat de două treimi din Parlament, inclusiv prin voturile unor membri ai PPE şi că poporul român pe 29 iulie va decide. Ce decide poporul român nu poate fi schimbat de nimeni, nici de Ponta, nici de Băsescu, nici de Merkel, de nimeni", a afirmat premierul Ponta. În timpul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu a aţipit în timpul discursului premierului Victor Ponta, preluat în acel moment de mai multe televiziuni de ştiri. Imaginile au fost prezentate de mai multe posturi de televiziune. Cancelarul german Angela Merkel a avut astăzi o convorbire telefonică cu preşedintele român Traian Băsescu în cursul căreia a subliniat că principiile fundamentale ale statului de drept au fost încălcate în mod inacceptabil. CITIŢI ŞI:

  • Postul public austriac ORF: România se îndreaptă cu paşi rapizi spre SUSPENDAREA din UE
  • REACŢII DURE DIN UE. "Cer suspendarea votului României în Consiliul European"
  • Expert anticorupţie: "Este o lovitură de stat dată de jurişti!"
  • În urma semnalelor internaţionale, Ponta se jură că nu se va atinge de Parchet, DNA sau ANI
  • Ce riscă România: cea mai gravă sancţiune din UE!
  • Presa europeană vorbeşte despre "epurare bolşevică" în România