"Dacă se schimbă axa Londra-Washington în Berlin-Washington, pentru că e la modă, eu aş propune să facem Roma-Washington. Că e Londra, Roma, Berlin…important e ca, în final, să fim cu toţii la Washington şi Bucureşti prezenţi. Cu siguranţă, pentru mine întotdeauna e o plăcere să merg întâi în Italia, la Roma, şi apoi în restul Europei", a spus Ponta, citat de mediafax.ro, prezent la reşedinţa ambasadorului Italiei la Bucureşti, unde a primit legitimaţia de italofon.

În luna ianuarie, Eduard Hellvig, noul şef al SRI, a scris, pe blog, că prioritatea fundamentală a anului 2015 este ancorarea mai pronunţată şi activă a României în ecuaţia securităţii euro-atlantice, pe axa Washington-Berlin-Bucureşti, înlocuind astfel Londra cu Berlin în axa lansată de fostul preşedinte Traian Băsescu.

Eduard Hellvig a fost votat, astăzi, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, la şefia Serviciului Român de Informaţii, cu 498 de voturi ”pentru” şi 15 voturi ”împotrivă”, din totalul de 513 parlamentari care şi-au exprimat votul, el fiind propus pentru această funcţie de preşedintele Klaus Iohannis.

Te-ar putea interesa și: