Premierul Victor Ponta se va întâlni astăzi, la Palatul Parlamentului, cu președinții de Consilii Județene membri PSD. Reuniunea este programată pentru ora 14.00, anunță Realitatea TV.
În partid, situația este tensionată după arestarea preventivă a șefului CJ Mehedinți, Adrian Duicu. Astăzi, DNA a efectuat percheziții și la Primăria Constanţa şi acasă la primarul Radu Mazăre.
Sâmbătă, premierul a evitat întâlnirea cu șefii de filiale ai PSD, reuniți la Brașov. Între timp, prinntr-o serie de declarații, el s-a poziționat de partea lui Duicu și a celorlalți șefi de CJ care au probleme cu Justiția. "Eu cred că vom lua mai multe voturi, pentru că oamenii ştiu foarte bine. Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa (preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, urmărit penal într-un dosar privind licitaţiile trucate - n.r.), nici de toţi ceilalţi care, doar pentru că sunt din judeţe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme, ştiam cu toţii acest lucru că asta se va întâmpla până în noiembrie", a spus Ponta ieri.