Președintele Pro România, Victor Ponta vorbit despre tensiunile din PSD, în condițiile în care candidata partidului Viorica Dăncilă, a obținut cel mai mic scor înregistrat de social-democrați la prezidențiale.
Conducerea PSD este într-o ședință cu scântei, în care mai mulți lideri au cerut demisia șefei partidului, scrie Digi24.
„Mă bucur că nu sunt acolo. Am participat și eu la asemenea ședințe. Am fost de atâtea ori și am văzut de atâtea ori acest lucru. Nu s-a schimbat nimic, nici eu ca lider PSD nu am fost în stare să schimb lucrurile”, a spus Ponta, care a condus PSD până în 2015.
„Nebunia asta care se finalizează cu certuri, sânge, nu a dus niciodată la nimic bun”, a adăugat el.
„Sper să se întâmple o schimbare, dar nu doar că se schimbă Dăncilă cu Olguța Vasilescu. Vă spuneam că nu am nicio satisfacție cu rolul de Casandră. I-am spus doamnei Dăncilă: Viorica, nu te mai feri de mine, că avea o obsesie: vine Ponta și-mi ia partidul. Nu te mai feri de de mine, că nu-s membru PSD, nu am cum să-ți iau PSD-ul. Dar vezi cine ți-e cel mai aproape ție, că acela bagă cuțitul. Așa mi s-a întâmplat mie, Dragnea (Liviu Dragne, n.r., fost președinte PSD) îmi era cel mai apropiat. Normal că Olguța Vasilescu i-a băgat cuțitul”, a mai spus Ponta.
„Doamna Dăncilă nu putea să fie liderul – nici măcar nu trebuia să fie candidatul prezidențial al stângii, dar trebuie o schimbare a tot ceea ce a fost rău în acești doi ani și jumătate, pentru că PSD, într-o altă formulă, e adevărat, a câștigat alegerile și și-a bătut joc de votul din decembrie 2016”, a continuat Ponta.
În opinia sa, această dorință de schimbare nu există la nivelul liderilor, care se gândesc doar la „cine se pune primul pe listă, să prindă un loc de senator sau deputat”.
Despre Marcel Ciolacu, cel care ar putea prelua conducerea PSD, dacă actualii șefi ai partidului demisionează, Ponta a spus: „Am o relație bună, a fost consilierul meu ca premier. Important e să-și facă o echipă, nu știu dacă câștigă în această seară. Doamna Dăncilă o ține, are o încăpățânare în greșeală extrem de specifică. Nu o să mă vedeți certându-mă la televizor cu Marcel Ciolacu, cu doamna Dăncilă nu am putut să mă abțin”.
„Dacă PSD nu poate să se reformeze, va rămâne doar Pro România, va fi foarte greu, dar sunt obișnuit”, a continuat Ponta.