PONTA, declarații INCENDIARE. L-a comparat pe DRAGNEA cu fostul DICATOR al României, CEAUȘESCU

PONTA, declarații INCENDIARE. L-a comparat pe DRAGNEA cu fostul DICATOR al României, CEAUȘESCU

Victor Ponta, liderul Pro România, l-a comparat joi, în timpul unei conferințe, pe șeful PSD Liviu Dragnea cu fostul dictator, Nicolae Ceaușescu.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat joi, într-o conferinţă de presă organizată la Brăila, că încercarea social-democraţilor de a-l îndepărta pe Liviu Dragnea de la conducerea PSD va fi sortită eşecului mult timp de acum înainte. 

„Avem aici, la Brăila, un caz special, deoarece preşedintele Organizaţiei PSD, Mihai Tudose, primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean sunt printre cei care au spus în mod public că Dragnea trebuie să plece. Din păcate nu au succes. Eu mi-aş dori foarte tare să aibă succes, dar, după cum vedeţi, au spus şi au rămas cu spusul. Pe Dragnea îl vor da jos un pic mai greu decât l-am dat pe Ceauşescu. Eu sper ca domnul Tudose să poată împreună cu ceilalţi să facă o schimbare în PSD, dar nu sunt optimist. Dacă eram optimist că se putea face o schimbare, aş fi rămas acolo”, a declarat Ponta. 

El a mai spus că, „dacă pleacă Dragnea, cu Dăncilă şi echipa asta teleormanizată, Pro România va putea să colaboreze bine cu PSD pe anumite proiecte”, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News