Premierul Victor Ponta i-a cerut, azi, ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să găsească până săptămâna viitoare o soluţie pentru rezolvarea problemei manualelor şcolare.
"Dacă toate procedurile şi dacă toate contestaţiile nu se rezolvă, până săptămâna viitoare trebuie să găsiţi soluţia, chiar şi temporară. Înseamnă că şi anul acesta copiii vor învăţa după manualele vechi, cum au făcut-o şi până acum. Într-o săptămână vreau să informaţi Guvernul: ori se termină, reuşim să terminăm contestaţiile, ori, dacă nu, asta e pentru cei care au contestat şi pentru cei din politică care îi susţin, probabil că vom mai pierde încă câteva luni şi mergem pe manualele vechi. Dar, ideea că peste două săptămâni n-au copiii manuale mi se pare inacceptabilă şi vreau săptămâna viitoare să ne spuneţi exact care a fost soluţia pe care aţi găsit-o", i-a spus premierul ministrului Remus Pricopie, la începutul şedinţei săptămânale a Guvernului.
Potrivit prim-ministrului, anul acesta şcoala a început bine din punct de vedere al infrastructurii, au fost şi profesorii 'mulţumiţi', iar scandalul manualelor de clasa I 'a fost folosit şi politic'. Ponta a subliniat însă că susţine ideea introducerii manualelor noi, după o perioadă de 10 ani în care acestea nu au fost schimbate.
"Susţin în totalitate ideea ca, după 10 ani de zile, în care tuturor le-a fost frică de mafia manualelor, să facem manuale noi, manuale moderne, manuale digitale, sub formă digitală, manuale care să arate că suntem în secolul XXI", a afirmat premierul.