Ponta, către Antonescu: "Dragă Crin, proiectul nostru e adevărat și trăiește!"

Premierul Victor Ponta apare într-un filmuleț de campanie, postat pe contul său de Facebook, în care i se adresează liderului PNL cu formula „dragă Crin”.

"Dragă Crin, când am început proiectul nostru comun, ne-am dorit ca toţi românii să aibă o viaţă europeană, cu adevărat. Ne-am dorit o ţară cu salarii decente, cu spitale redeschise, şcoli moderne, pensionari fără grija zilei de mâine, demnitatea redată profesorilor, medicilor şi militarilor. Ne-am dorit ca formula «Să trăiţi bine!» să nu mai fie spusă niciodată în bătaie de joc. Îi privesc pe cei din jur şi ştiu că şi ei cred, ca şi mine, că proiectul nostru e adevărat şi trăieşte", se arată în videoclip.