Alianța PNL-PDL nu-i este indiferentă lui Victor Ponta. Președintele PSD a recunoscut că, deși a obținut doar 12% la alegerile pentru PE, Vasile Blaga conduce, practic, cam toate consiliile județene în urma alianței cu PNL.
"Noi suntem în acest moment în opoziţie în majoritatea consiliilor judeţene. Până la urmă poate că e corect aşa, scena politică e echilibrată, la nivelul Parlamentului şi al Guvernului este o alianţă de centru-stânga, iar la nivel local domnul Blaga, cu 12%, conduce practic cam toate consiliile judeţene. E un echilibru politic care până la urmă nu e un lucru rău", a spus Victor Ponta, citat de mediafax.ro.
Întrebat în câte consilii judeţene PNL şi PDL deţin majoritatea, Ponta a răspuns: "În multe, pentru că au intrat mulţi consilieri liberali pe lista USL şi acum ce să facem? Asta e!".