Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la România TV, după ce Comisia Juridică a avizat favorabil cererile DNA de urmărire penală şi arestare a Elenei Udrea, că cei vinovaţi trebuie să plătească. Ponta a arătat că Traian Băsescu şi Elena Udrea au fost vârfurile unor ilegalităţi, precum Nicolae şi Elena Ceauşescu înainte de 1989, dar alături de ei au fost şi alţii. El şi-a exprimat convingerea că toţi cei care sunt vinovaţi trebuie să plătească.
"Sunt convins că toţi cei care sunt vinovaţi trebuie să plătească şi sunt convins că nu s-au comis toate de către un singur om. Sigur, Băsescu şi Udrea au fost vârfurile, cam cum au fost Nicolae şi Elena Ceauşescu înainte de '89, dar să spunem că doar ei...ştim foarte bine că nu", a spus Ponta la România TV, precizând să se referă la politicieni din opoziţie care pregătesc noi majorităţi de guvernare.
Deputaţii din Comisia juridică au adoptat raport favorabil, duminică, la cele trei solicitări ale DNA încuviinţare a arestării deputatei Elena Udrea, două în dosarul "Microsoft" şi una în dosarul ”Gala Bute”.
Membrii comisiei au avizat, de asemenea, favorabil cererile DNA de încuviinţare a extinderii urmăririi penale în Dosarul ”Gala Bute” şi de începere a urmăririi penale împotriva acesteia în dosarul Microsoft.
Udrea a declarat, duminică, înainte de a intra la şedinţa Comisiei juridice, că i se pare "normal" să se voteze petru începerea urmăririi penale împotriva sa şi că parlamentarii PMP vor vota în acest sens. Ea a susţinut că este ţintă a unei acţiuni de denigrare a cărei finalitate este tăcerea sa.