PONTA explică DE CE nu sunt bani la Bugetul pe 2019: „Situație fără precedent în Romania sau în orice altă țară europeană”

PONTA explică DE CE nu sunt bani la Bugetul pe 2019: „Situație fără precedent în Romania sau în orice altă țară europeană”

Victor Ponta a tras un semnal de alarmă în ce privește Bugetului de Stat pentru anul 2019. Situația este „fără precedent în Romania sau în orice altă țară europeană” în opinia fostului premier. Acesta avertizează, într-o postare pe Facebook, că situația financiar-bugetară este mai rea decât în perioada 2008-2010.

Victor Ponta susține că este important să înțelegem „de ce" am ajuns în această situație critică.

„1. În tot cursul anului 2018 Dragnea, Dancila, Valcov și Teodorovici AU MINȚIT că nu sunt probleme cu banii publici/ spun “au mințit” pentru că toți specialiștii din Ministerul Finanțelor , BNR, Comisia Europeană și din zona finaciară le-au spus că nu au bani - iar ei au negat realitatea / și acum își dau seama că oricât de mult mint nu pot schimbă realitatea  2. În 2019 au înghețat pensiile, salariile și drepturile legale ale bugetarilor, au blocat toate investițiile ( inclusiv cele din fonduri europene și achizițiile militare) și cifrele tot nu vor să asculte de ei  3. În 2018 deficitul bugetar ( cheltuieli mai mari decât venituri) a fost de circa 6 miliarde de euro - în 2019 va fi deja de peste 8 miliarde euro / va rog să înțelegeți că în 2017-2019 Gașcă lui Dragnea v-a îndatorat pe dvs , cetățenii României, cu peste 1000 de Euro pentru fiecare român ( inclusiv pensionari, copii, bolnavi și cei ce trăiesc în Diaspora)! Și răul continuă 4. Au dat afară Șeful ANAF, au jefuit banii Companiior de Stat, au amânat rambursarea TVA și plata datoriilor la constructori - au acuzat BNR, Soros, Statul Paralel, Opoziția, Comisia Europeană, băncile și societățile private, acum și Serviciile de Informațîi pentru toate relele - și tot nu au bani 5. Au falsificat deja datele Bugetului din 2018 - așa cum va explică foarte clar și cu cifre Gelu Diaconu mai jos - https://m.facebook.com/gelustefandiaconu/ 6. Au încercat să obțînă bani prin faimoasa Ordonanță 114/2018 dată între Crăciun și Revelion- tot ce au reușit să afecteze grav singură banca cu capital românesc privat “Banca Transilvania” , să bage în colaps Companiile Energetice Oltenia și Hunedoara, să explodeze prețurile la facturile de întreținere și să importe din Rusia gaz mai mult și mai scump că niciodată ( nu degeaba îi laudă Sputnik în fiecare zi)  7. Nu mai obțîn bani împrumut de la băncile cu care sunt într-un război populist și absurd / așa că acum s-au hotărât SĂ FURE banii de cetățenii privați - mințindu-i că le dau dobânda mai mare decât băncile  8. Au avut grijă să pună în Buget 100 de milioane de Euro în 2019 finanțare pentru PSD , PNL , ALDE și USR / și acum au aruncat fumigenă că taie de la banii pentru “Servicii” ( dacă scazi banii pentru pensiile militare din Bugetele Serviciilor o să vedeți că PSD primește mai mult decât SRI și SIE la un loc) - dacă oamenii au nevoie de “Vitamina D” e clar că Dragnea are nevoie de pastile de nesimțire 9. Ședințele non stop care au loc în Biroul Președintelui Camerei Deputaților ( deși știam toți că Bugetul ar trebui făcut la Guvern în prezența Prim Ministrului) au un singur scop - FALSIFICAREA și cosmetizarea datelor bugetare / că și la reprimarea protestelor din 10 August va rog să constatați că Viorica Dancila lipsește - Dragnea nu o consideră suficient de curajoasă sau de loială pentru a o implică în activitatea să infracțională 10. Orice formă finală va avea Bugetul după adoptarea de către Guvern și votul din Parlament - vom avea doar un FAKE Buget / datele adevărate le vom află doar din rapoartele oficiale ale EUROSTAT și ale BNR ( până în toamna când Dragnea va schimbă conducerea BNR și va pune niște “Dancili” care să repete doar ce primesc de la Partid)!

Situația financiar - bugetară a României deja chiar mai rea decât în perioada 2008-2010 ! Trebuie să luăm măsuri încă de acum.

Ne puteți urmări și pe Google News

PRO România are o echipa de oameni profesioniști și cu experiență guvernamentală ( 3 foști Premieri, 11 foști miniștri, foști secretari de stat și specialiști care au lucrat foarte bine în perioada 2012-2015) / aceștia deja lucrează la un BUGET ADEVĂRAT al României care să folosească datele reale și să să propună măsuri serioase prin care românii să sufere cât mai puțin după dezastrul actual!”, scrie Ponta, pe Facebook.

Reacția fostului premier, Victor Ponta, vine după ce Bugetului de Stat pentru anul 2019 a suferit o nouă amânare. Guvernul va vota bugetul în ședința de vineri. Până atunci, va fi modificat din nou.