Editura Evenimentul si Capital

Ponta: Avem cu 3,8 miliarde lei mai puţin la buget. Fiecare va avea resurse mai puţine

victor_ponta_04_f194930664
Autor: | | 143 Comentarii | 2154 Vizualizari

Rectificarea bugetară pe care Guvernul ar urma să o aprobe miercurea viitoare, va fi una negativă, încasările la buget fiind mai mici cu 3,8 miliarde de lei faţă de estimări, a spus astăzi premierul Victor Ponta.

###"Avem miercuri rectificarea bugetară. Avem o rectificare bugetară negativă, pentru că încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde de lei", a declarat premierul. "Asta înseamnă pentru fiecare dintre dumneavoastră resurse mai puţine până la sfârşitul anului şi asta înseamnă că pentru 2014 ministrul de Finanţe, pe baza estimărilor, de data aceasta mai realiste ale ANAF, trebuie să construiască, să prezinte scenariile realiste", a explicat Victor Ponta, citat de Agerpres. Ponta a solicitat vicepremierului Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor, să prezinte conducerii PNL şi Guvernului scenariile realiste privind bugetul pe 2014 — "ce putem să scădem, ce putem să oferim mai mult"—, astfel încât discuţiile vizând proiectul de buget pentru anul viitor să se finalizeze până la începutul lunii noiembrie. În context, el a ţinut să respingă afirmaţiile din presă referitoare la majorarea cotei unice de impozitare, dând asigurări că aceasta va rămâne la nivelul actual, de 16%. "Vreau să spun încă o dată: povestea cu cota unică este o poveste de presă. Deşi am spus şi eu, şi ministrul de Finanţe că nu creşte nicio cotă unică, nu reuşim să oprim televiziunile şi oamenii politici din afara Guvernului de a-şi da cu părerea despre ceva care nu există", a adăugat Ponta.

Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:22 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!