Premierul Victor Ponta a anunțat că a semnat plângerea penală împotriva președintelui Băsescu, spunând că aceasta va fi semnată de către parlamentarii PSD.
La rândul său, Gabriela Vrânceanu Firea a anunţat că plângerea penală împotriva şefului statului a fost redactată de către avocatul ei şi a subliniat că se simte ameninţată de către Traian Băsescu.
Pe lângă parlamentarii PSD, la grupul social-democrat au venit şi mai mulţi miniştri, printre care Dan Şova, Titus Corlăţean, Constantin Niţă şi Rovana Plumb, precum şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat însă că nu a semnat plângerea împotrvia lui Traian Băsescu, dar că parlamentarii UDMR sunt liberi sa facă așa cum le dictează conștiința.
„Declaraţiile preşedintelui Băsescu sunt inacceptabile privind ceea ce spus legat de Gabriela Firea şi soţul doamnei senator. Nu poate fi acceptată o astfel de declaraţie şi condamnăm astfel de şantaj sau ameninţare. De aici până la plângere penală este cale lungă. La noi în grup nu am luat o decizie, nu există nicio obligativitate pentru niciun membru. Fiecare analizează şi, dacă doreşte individual, semnează. Dar nu există obligaţie pentru grupurile noastre, nici de la Senat, nici de la Cameră pentru a semna această plângere penală”, a spus Kelemen Hunor.
Plenul Senatului a fost suspendat marţi, după ce senatorii PSD au părăsit sala de plen pentru a participa la o reuniune cu premierul Victor Ponta în care se va semna plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, întâlnire care are loc la sala de grup de la Camera Deputaţilor.