Noua Constituţie nu va mai permite abuzurile preşedintelui Băsescu, care a beneficiat de sprijinul unor persoane de la Curtea Constituţională (CC) şi de o "mică complicitate" din partea preşedintelui Augustin Zegrean, în tergiversarea legii privind pragul de 30% la referendum, afirmă premierul Ponta.
"Şi în noua formă, Constituţia dă foarte multe puteri preşedintelui, pentru că este ales direct de către oameni şi e normal acest lucru. Ceea ce nu mai lasă Constituţia este ca de aceste puteri să se abuzeze, aşa cum a abuzat Traian Băsescu. Eu nu am văzut nicăieri în Constituţia României, cea actuală, că preşedintele are voie să îşi pună şoferul sau portarul prim-ministru, dar domnul Băsescu aşa ne-a zis şi, sigur, a avut şi nişte oameni pe la Curtea Constituţională care aşa au zis", a spus Ponta la România TV. El a arătat că Parlamentul a votat, în luna mai, o lege conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi a practicilor europene ca referendumul să fie valid cu 30% din prezenţă, dar preşedintele Traian Băsescu, "cu o mică complicitate din partea domnului Zegrean (preşedintele Curţii Constituţionale-n.r.)", a tras de timp deoarece contestaţia sa a fost primită pentru a doua oară, după ce iniţial a fost respinsă de Curte, fără însă să fie pusă pe ordinea de zi şi, ulterior, fără să fie publicată rapid.