Ponta a copiat clipul din campania lui Funeriu pentru alegerile parțiale. VIDEO

Clipul în care apare că Victor Ponta îi scrie o scrisoare liderului PNL, Crin Antonescu, postat pe Facebook de premier seamănă foarte mult cu clipul de campanie al fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, candidat într-un colegiu de deputat din Timișoara.

În urmă cu mai bine de o săptămână, Funeriu posta un clip în care apărea că scrie o scrisoare timișorenilor. "Îmi place să scriu de mână. Este astăzi neobișnuit, dar la fel de neobișnuit este un ministru care face ce spune și care spune ce face. Cu această peniță am semnat bacalaureatul cinstit, clasa pregătitoare, Școala Altfel, dar și reînființarea școlilor profesionale. Cu aceeași peniță vă scriu astăzi că mă simt dator să vă reprezint exact așa cum m-ați învățat să fiu: oriunde, oricând. Semnat: Cu Fruncea Sus, Daniel Funeriu", se arată în clipul de campanie al fostului ministru al Educației.

Premierul României, Victor Ponta, a postat, marti seara, pe Facebook un clip ce pare o scrisoare adresată președintelui PNL, Crin Antonescu. În imagini apare mai întâi Victor Ponta la un birou in timp ce scrie, si apoi, alte persoane care scriu acelasi lucru: scrisoarea catre Antonescu, in care acestia noteaza la sfarsit "USL Traieste".

"Draga Crin, cand am inceput proiectul nostru comun, ne-am dorit ca toti romanii sa aiba o viata europeana cu adevarat. Ne-am dorit o tara cu salarii decente, spitale redeschise, scoli moderne, persoane fara grija zilei de maine, demnitatea redata profesorilor, medicilor si militarilor",  se arată în scrisoarea lui Ponta.