Evenimentul Zilei > Actualitate > Pompierii români care luptă cu incendiile devastatoare din Grecia sunt elogiați. Curg laudele din partea elenilor
Pompierii români care luptă cu incendiile devastatoare din Grecia sunt elogiați. Curg laudele din partea elenilor

Pompierii români care luptă cu incendiile devastatoare din Grecia sunt elogiați. Curg laudele din partea elenilor

Majoritatea comentariilor postate de internauții greci, pe rețelele de socizalizare, sunt elogioase la adresa pompierilor care luptă cu flăcările din Evia.

Pompierii români care au ajuns în Grecia luptă și ei cu flăcările devastatoare care au provocat pagube inestimabile până acum. Au ajuns în Elada pompieri din mai multe țări ale Europei, după ce oficialii de la Atena au cerut ajutor pentru a domoli incendiile. Publicația Ta Nea a realizat un material în care a trecut în revistă comentariile apreciative pe care le-au primit pompierii români, pe rețelele de socializare, din partea grecilor.

Elogii primite de pompierii români din partea grecilor

În timp ce Grecia este învăluită de flăcări, jalea şi furia devin dominante. Mii de hectare de pădure s-au pierdut într-o singură săptămână în Evia, Attica, Ilia, Fokida şi Messinia.

Însă chiar şi în această atmosferă sumbră, faptele de iubire şi solidaritate reuşesc să strălucească.
Un exemplu luminos îl reprezintă ajutoarele trimise în Grecia de România, iar pompierii români au devenit subiect de discuţie pe reţelele de socializare datorită pregătirii lor impecabile şi a eficacităţii lor.

În multe cazuri, descrierea cu privire la modul în care acţionează ajunge la limita mitului, dar chiar şi dacă există inexactităţi sau elemente de exagerare, realitatea este una:

Reacțiile internauților la adresa celor care luptă cu flăcările

Twitter nu ar fi putut fi mai recunoscător pompierilor români care îşi pun viaţa în pericol pentru a salva pădurile Greciei.
Vă prezentăm câteva postări elocvente:

Grigoraki Maria: Pompieri români în „iadul” din Evia… Nu vom lăsa Grecia singură … este mesajul Ambasadei României… nu am cuvinte… doar un nod în gât şi lacrimi. Mulţumim!
Gogozefinos: Vin românii şi ne iau focurile.
Ziggy36: Glumă-glumă, dar acolo unde acţionează românii s-a restrâns serios frontul.
Olgakoum: Voi pleca în munţi. Ai României, pentru că de la ai noştri ne-am luat adio. Oricum în fiecare vară mergeam la Braşov. Este timpul să merg mai la nord spre Cluj Napoca. Şi spunem că sunt nebuni aceşti români. Au şi parcuri întinse (de-adevăratelea, nu 5 copaci) chiar în mijlocul oraşelor.
Omirosb: Dacă pompierii români vor să stea aici în fiecare vară le oferim gratuit camere în Halkidiki, pe primul sau al doilea braţ.
realpolitic: Pe unde trec pe aici românii cu maşinile lor, iese lumea şi îi aplaudă.

Au fost și păreri mai temperate

mega dytikos: Merg să spăl curtea şi să cumpăr dulceaţă de vişine, nu cumva să vină românii.
Dirty Frank: Bine, măi, fraierilor, cu ce i-au făcut de râs românii? Ce echipamente de stins incendii au adus?

harnic: Cine nu a văzut filmul Only the Brave (poveste adevărată disponibilă pe Netflix) este o bună ocazie acum să înţeleagă ce au făcut mai exact românii şi mai ales cu câte secole în urmă suntem la stingerea incendiilor de pădure.
Konstantino Staikos: Impresionantă uşurinţa cu care grecul simplu, utilizator de social media, adoptă ideea „pompierii români sunt mai buni decât ai noştri”

Vyronas Sagris: Este impresionant că nu vă este deloc ruşine să vă faceţi că nu înţelegeţi. Care grec a spus că pompierii români sunt mai buni decât cei greci? Toţi pompierii sunt eroi. Însă echipamentele românilor sunt evident mai bune. Nu grecii „adoptă” această idee, este adevărul.
Yannis: Şi în pandemie românii aveau printre cele mai multe paturi la ATI pe cap de locuitor din Europa, erau pe locul al 3-lea dacă îmi amintesc bine. În sfârşit, să ne uităm să luăm ce e mai bun din misiunile străine pentru binele ţării noastre.

Sursa: Ta Nea/ Rador/ Traducerea: Carolina Ciulu

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: