Eroii din autospeciala roşie salvează vieţi de oameni şi pisici folosind echipamente învechite, în schimbul unui salariu de 1.200 de lei pe lună.
Apă în furtun, curaj şi disciplină de armată. Sunt trei lucruri care nu trebuie să le lipsească celor care-şi fac o meserie din a pune apă pe foc. Pompierii se luptă deopotrivă cu flăcările şi cu pisicile cocoţate în copaci. Chiar dacă salvează vieţi după aceleaşi reguli, „eroii anonimi“ n-au echipamente dotate la standarde europene şi nici nu câştigă cât omologii lor din Franţa sau Germania.
Pompier de Bucureşti se poate face orice tânăr până în 35 de ani, care a absolvit liceul. După examen şi stagiul de pregătire, care durează două luni, pompierul poate începe viaţa pe autospeciala roşie.
Pentru un incendiu de proporţii medii, într-un apartament de bloc, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) mobilizează trei autospeciale, o maşină de descarcerare, o scară mobilă şi o Salvare. Astfel, peste 30 de persoane intervin la o asemenea acţiune, ceea ce impune un cost foarte mare al serviciilor.
„Nu pot să mă joc cu economiile când e vorba de vieţile oamenilor“, declară gen. Aurel Udor, şeful ISU, unitatea „Dealu Spirii“. „Niciodată nu ştii la ce să te aştepţi, suntem chemaţi pentru incendii uşoare, dar noi trebuie să fim pregătiţi pentru tot ce e mai rău. Focurile se extind foarte repede şi nu avem voie să fim luaţi pe nepregătite de asemenea situaţii“, completează generalul Udor.
Din cauza standardelor impuse de Uniunea Europeană, costurile vor deveni din ce în ce mai mari. Clădirile tot mai înalte din Bucureşti impun modernizarea echipamentelor, dar şi un alt nivel de pregătire a pompierilor.
Încă 1.200 de maşini
Maşinile pompierilor din România au, de cele mai multe ori, peste zece ani de uzură. De aceea, deplasarea la locul incendiului poate dura mai mult decât ar fi necesar. Însă pompierii au învăţat să compenseze acest timp prin disciplină. Astfel, din momentul în care s-a dat alarma, mai durează doar două minute până când autospecialele, cu sirenele pornite, sunt puse în mişcare. La întoarcerea de la intervenţii, toate utilajele sunt spălate şi inspectate, indiferent de oră sau de vreme.
„A început să se îmbunătăţească şi tehnica noastră. Am primit deja autospeciale noi şi urmează ca, în următorii şase ani, să primim alte 1.200 de maşini, inclusiv ambulanţe, motopompe, bărci de salvare şi echipaje de descarcerare“, spune generalul Udor. Viitoarele investiţii se ridică la 500 de milioane de euro. Până atunci, ISU se descurcă datorită donaţiilor făcute de consiliile locale şi colaborării cu serviciile de Ambulanţă sau descarcerare.
Câştigă de cinci ori mai puţin decât un pompier occidental
Salariul minim net al unui pompier e de aproximativ 1.200 de lei. Deşi suma este echivalentul salariului mediu net pe economie, un pompier român primeşte de cinci ori mai puţin decât cei din ţările dezvoltate. Cu toate acestea, „eroii“ nu se plâng nici de lipsa banilor, nici de programul extrem de obositor. Pompierul lucrează numai în ture de 24 de ore, indiferent că trebuie să arunce cu apă în foc duminica, de ziua lui, de Paşte sau de Crăciun.
FOC+APĂ+AER
De ce salvează pisicile căţărate în copaci
Pompierii nu se ocupă doar cu stingerea incendiilor. Ei intervin şi la descarcerare, la accidentele rutiere, dar şi în cazul alunecărilor de teren. Uneori mai intră şi la apă, la inundaţii sau la operaţiuni de salvare acvatice, scot la lumină persoanele blocate în lifturi sau în apartamente ori ajută la transportarea de urgenţă a supraponderalilor. Aceste situaţii sunt rezolvate în limita posibilităţilor şi respectând prioritatea urgenţelor. „Suntem în folosul omului, iar omul are universul lui, pe care trebuie să îl respectăm şi să îl apărăm“, explică generalul Udor de ce intervin pompierii când pisicile bucureştenilor rămân „blocate“ în copaci.
Ionuţ, pompierul de la Drept
Locotenentul Ionuţ Amzu a absolvit Facultatea de Drept, însă de patru ani este pompier, în prezent, comandant în cadrul Detaşamentului „Chimiştilor“ din Bucureşti. „Este o muncă pe cât de grea, pe atât de frumoasă, iar sentimentul pe care îl avem după o intervenţie reuşită nu poate fi descris în cuvinte. Pentru noi, cel mai mare stres este aşteptarea intervenţiei, nu intervenţia în sine“, spune pompierul de la Drept.
E foarte grea viaţa de pompier în Bucureşti. „Îmi aduc aminte de incendiul de la Rin Grand Hotel. A fost unul cum rar în viaţă îţi este dat să stingi, iar motivul iniţial al solicitării a fost faptul că a luat foc nişte gunoi. Când am ajuns acolo, toată faţada hotelului era în flăcări“, povesteşte lt. Amzu. „Acel incendiu ne-a arătat cât de mult s-au schimbat lucrurile în acest oraş, odată cu apariţia clădirilor foarte înalte“.
Relaţiile dintre pompieri s-au schimbat odată cu profesionalizarea serviciului. Oamenii care vin să se angajeze la Pompieri o fac din plăcere, cu dedicaţie. Dacă vin din alte motive, nu se pot ridica la înălţimea aşteptărilor. „Într-o echipă, fiecare îşi pune viaţa în mâinile celuilalt, este obligatoriu ca între membri să existe o relaţie de prietenie şi încredere totală, altfel lucrurile nu decurg aşa cum trebuie“, arată pompierul. „Noi suntem plătiţi să ne asumăm nişte riscuri calculate, iar relaţiile dintre membri echipei trebuie să aducă avantaje intervenţiei şi nu altfel“, adaugă Amzu.