Pomohaci, internat de urgență? Documentul care lămurește totul se află pe masa judecătorilor

Pomohaci, internat de urgență? Documentul care lămurește totul se află pe masa judecătorilor

Procesul în care este implicat cântărețul Cristian Pomohaci a fost amânat pentru data de 20 septembrie 2019. Acesta va fi adus cu mandat.

Cristian Pomohaci va fi adus cu mandat la proces, după 7 amânări, informează România TV. Acesta a trimis magistraților o scutire medicală, iar polițiștii au decis să amâne procesul pentru 20 septembrie, dar va fi adus cu mascații pentru că a avut numeroase amânări. Judecătorii au trimis adresă și la spitalul din Brașov pentru a se interesa dacă a fost internat Cristian Pomohaci. Până în acest moment, judecătorii nu au primit un răspuns din partea Spitalului Județean Brașov.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie 2012 - octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, Pomohaci a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate, suma nedeclarată ridicându-se la 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă unui număr de 11 imobile, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 136.572 lei (din care suma de 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 21.885 lei contribuţia la asigurările sociale de sănătate). 

Amintim faptul că artistul Cristian Pomohaci a încheiat cu procurorii Parchetului General un acord de recunoaştere a vinovăţiei, el acceptând să primească din partea instanţei o condamnare de 1 an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi să presteze 90 de zile muncă în folosul comunităţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În cursul zilei de astăzi, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 478 - 484 din Codul de procedură penală, au semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul Pomohaci Cristian Dorin având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, respectiv săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (11 acte materiale)”, se arăta într-un comunicat al Parchetului General din 19 septembrie 2018.