Poluare cu motorină pe Dunăre

O pată de motorină, lungă de aproape 250 de metri şi cu o lăţime de zece metri a fost observată în apropiere de Hidrocentrala Porţile de Fier I.

Potrivit autorităţilor, poluarea a fost produsă de navele aflate în tranzit.  

"Această apă de santină ce conţine şi petrol din spălarea navelor ar fi cauzată şi de unele vase care tranzitează zona. Au fost identificate trei vase - unul din Ucraina, unul din Bulgaria şi unul românesc. Ele ar fi trebuit să vină la Giurgiu unde există o societate care vitanjează. Dar pentru că nu vor să plătească devarsă noaptea sau pe ceaţă", a declarat Marius Postelnicescu, director general Apele Române.

Angajaţii de la Apele Române vor folosi material biodegradabil ca să distrugă pata de poluare. Totodată, va fi deschisă o anchetă şi pentru a se stabili cine se face vinovat pentru motorina ajunsă în Dunăre.  

"Am luat în calcul evident şi posibilitatea ca pata de petrol să provină de la vreun vas care a traversat Dunărea. Am luat legătura cu cei de la camera de comandă a barajului PF I şi ne-au precizat că în intervalul orara 15,00 - 17,00 nu a trecut prin ecluză niciun vas. În aceste condiţii, poluatorul este cu siguranţă un agent economic", a precizat reprezentantul SGA mehedinţi, inginer şef Ion Cruceru, transmite Realitatea.

(13:00)