Polonia va plasa un satelit militar pe o orbită geostaționară. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Așa cum religia creștină a distrus Imperiul Roman, cel puțin așa susține Edward Gibbon și eu îl cred, tot așa, astăzi, civilizația tehnologică secularizată și politicul corect o să distrugă Europa.   

3 decembrie

 

Polonia va plasa un satelit militar pe o orbită geostaționară. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

Pe 3 decembrie s-au născut Jean-Luc Godard, Ozzie Osbourne, Joseph Conrad, Nicola Amati, Andy Williams, Oscar Han, Liviu Dandara, Nicolas Mateesco-Matte, Cătălin Botezatu.

 

Sinaxar, Sf. Proroc Sofonie, care a fost, după numele lui, văzător şi cunoscător al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se tâlcuieşte). (Vieţile Sfinţilor)

Tradiţional, Sofonia. Ziua proorocilor. Sărbătoare ţinută de femei care fac turte înflorate şi le dau de pomană.

Ajunul la festivalul Bubatului, a Sf. Varvara. Sf. Sofonie, Varvara şi Sava sunt cele trei zile ale Bubatului. Magie veche, puternică, împotriva vărsatului de vânt...

 

Minerii postesc negru şi pe seară, după căderea întunericului,  beau în amintirea ortacilor care nu au mai ieşit niciodată din mină la lumină...

 

 

Giganții mondiali ai tehnologiei încearcă să instaureze o economie fondată pe normele și condițiile lor, a declarat comisarul european pentru concurență Margrethe Vestager.

 Iar Uniunea Europeană încearcă să răspundă prin întărirea legislației în domeniul concurenței.

Comisia Europeană discută, în prezent, cu Autoritatea franceză pentru concurență pentru a vedea dacă trebuie deschisă o nouă anchetă asupra Google, în legătură cu directiva europeană a drepturilor de autor. Scopul acesteia este garantarea remunerării autorilor ale căror conținuturi sunt folosite online, dar giganții tehnologici nu vor să respecte legislația europeană, mai ales că în ultimii cinci ani. Acțiunile trecute ale d-nei Margrethe Vestager au produs pagube importante, și prin acțiunile sale puternic mediatizate contra unor companii tehnologice, între care Google, Facebook și Apple. De pildă, Google a plătit amenzi de peste 9 miliarde de dolari în ultimii ani. În mandatul acesta, d-na Vestager se va confrunta cu câteva provocări urgente, cum este reglementarea ecosistemului online, gestionarea tehnologiilor inteligente în acord cu normele și principiile U.E, dar și cu desenarea rolului pe care îl va avea Europa într-un peisaj geopolitic din ce în ce mai precar.

Legea referitoare la serviciile digitale va fi analizată de noua Comisie în 2020, va trebui actualizată și directiva asupra comerțului electronic care este veche de mai multe decenii. De altfel, în prima sută de zile de activitate, noua Comisie va trebui să-și comunice punctele de vedere asupra inteligenței artificiale și a eticii corespunzătoare. Margrethe Vestager a recunoscut că principala sa preocupare este respectarea eticii și că are rezerve puternice în ce privește aplicarea generalizată a unor tehnologii, cum sunt, de exemplu, cele pentru recunoașterea facială.

Din punctul meu de vedere madam Vestager se bucură de tot sprijinul meu. Eu nu am nevoie de nicio inteligența artificială, îmi ajunge inteligența mea!

 

Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți în lume se întâmplă multe. De exemplu, în weekendul trecut, ministrul afacerilor externe al Poloniei, domnul Radosław Sikorsk, a oferit un cocktail diplomaților polonezi la pensie, știți domniile voastre, o măslină, o atenție și ceva cadouri pentru sărbătorile de iarnă. Să-și amintească de vremurile când reprezentau și serveau țara lor în străinătate. Și, de ce nu, poate mai au o idee, își mai amintesc de o taină. A participat și prietenul meu. S-au discutat multe, evident, clasificate. Dar a participat și ministrul apărării naționale, domnul Mariusz Błaszczak, care a discutat cu diplomații la pensie, pentru că odată diplomat, rămâi diplomat, cu toate secretele pe care le știi, nu există ”foști diplomați”. Diplomația este o vocație, nu o profesie.

Błaszczak, printre altele, a reamintit că Polonia o să plaseze pe orbită un satelit militar de comunicații, probabil, în primăvara viitoare. Satelitul, pe o orbită geostaționară, deasupra Europei centrale, va avea un rol de supraveghere a granițelor Poloniei și de comunicare militară internă, dar și cu aliații NATO. Polonia nu dispune de rachete care să învingă prima viteză cosmică de 7,9 km/s și va recurge la un particular, pentru punerea satelitului pe orbită, probabil la SpaceX.

Prietenul meu îmi spune că siguranța granițelor Poloniei a devenit o obsesie națională. În Varșovia se văd din ce în ce mai multe femei îmbrobodite și bărbați tuciurii cu barbă. Se bănuiește că nu au intrat în Polonia pe la punctele de vamă. Vedeți, domniile voastre, polonezii sunt civilizați și politic corect. Nimeni nu-i întreabă pe musulmani ce caută acolo și cum au ajuns în Polonia. Nimeni nu-i legitimează, pentru că nu au făcut nimic ilegal, vizibil. Într-o țară civilizată, europeană, țară cu pretenții, mai bine se lansează un satelit, decât să se lămurească lucrurile manu militari.

 

Așa cum religia creștină a distrus Imperiul Roman, cel puțin așa susține Edward Gibbon și eu îl cred, tot așa, astăzi, civilizația tehnologică secularizată și politicul corect o să distrugă Europa.   

 

Reflectați la ceea ce se întâmplă, cu speranţa că Bunul Dumnezeu se va milui de păcatele nostre şi ne va dărui, mâine, o altă zi!

 

 

 

 

☼    ♂    ♀           HOROSCOP    3 decembrie 2019

 

 BERBEC  Dimineaţa e favorabilă lucrurilor importante. Ziua incepe bine şi creezi optimism în jurul tau şi de aceea eşti bine primit. E o zi favorabila, profită! Nu specula, însă, nimic financiar! Luptă împotriva raului, sub orice formă. Spiritul tau cutezator dar utopic tânjeste după o cruciadă. Gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Până la urma o sa adopţi, virtual şi statistic vorbind, o pisicuţă rătăcită, dar la scara cosmica este o victorie mai mare decat cucerirea Ierusalimului, pentru că ai salvat nouă vieţi dintr-o lovitură!

TAUR  Plecând mereu în gând spre insule exotice şi meleaguri departatate, parca suporti mai uşor vremea şi vremurile nesigure. Este foarte bine, este relaxant, dar totuşi, astăzi fii mai realist! Semnele de apa şi de aer îţi sunt favorabile toată lună, dar este mai bine să nu te iei astăzi în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi foc. Sănătatea este bună, adică normal, cine oare este complet sănătos în zilele astea bolnave?

RAC Conjunctura spune să vorbeşti mai mult cu cei dragi, familie, prieteni, ca să te simţi mai bine! Totuşi, ziua de astăzi este o perioadă mai stabilă şi cu şanse mai mari de succes, atât profesionale cât şi în amor. Comunicarea este bine aspectată, aşa că ai o carismă pe măsură. În a doua parte a zile poţi să faci ordine. Adică să încerci să pui o ierarhie firească în camera ta, la serviciu, unde activezi, sau chiar în anturaj. Un prilej, o oportunuitate pe care nu trebuie să o scapi mai pe seară, mai ales că este în ciuda sau chiar în paguba unui nesuferit dintr-o zodie de foc.

GEMENI   Relaxeaza-te şi încearcă să nu mai porţi de grijă altora, mai ales că, până la urmă, nimeni nu îţi mulţumeşte. O perioadă de timp care este propice pentru planuri de viitor. O veste bună de la prieteni sau din presă. Un incident neplăcut, sau o gafa monumentala, pot fi evitate cu prudenţă şi respectarea regulilor jocului în societate. „Ce se taie, nu se fluieră”, cum spun actorii – vorbeşte mai puţin şi zâmbeşte mai mult! În orice caz, responsabilităţi crescute, acasă şi la serviciu, sau conjuncturale „te bagă în corzi”. Ai nevoie de mai mulţi bani şi nu ştii de unde. Problema nu se rezolvă astăzi, mai ai răbdare.

LEU   Incep să se lămurească unele probleme legate de bani. Dar ceea ce este caracteristic perioadei în cauză, ca şi pe termen mai lung este dorinţa ta de schimbare. Vremea friguroasă şi capricioasă te avantajeaza şi te motivează să incepi noi proiecte, să ai noi idei. Eşti intr-o perioada creativa. Atenţie astăzi şi la zilele următoare, deoarece îţi va fi solicitat sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din domeniul tău de expertiză, dar pe care o vei rezolva foarte profitabil. Toată lumea o să fie mulţumită, spune horoscopul tău.

FECIOARA Ceea ce cumperi astăzi poate face mare placere celor dragi! Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile regului, dar nu juca de unul singur. Întotdeauna trebuie să existe ceva ascuns, neexplicabil, tainic, chiar un partener imaginar. Eşti obosit şi ai nevoie de un răgaz. Oferă-ţi seara acesta ca să te relaxezi. Competiţia este bună dar nu trebuie să stoarcă din tine ultima picătură de energie. Mai mult fair-play nu a omorât pe nimeni!

BALANŢA Una din zilele avantajoase. Poziţia lui Venus, protectoarea zodiei, a lui Marte, a Lunii indică succes pe plan sentimental! Seară plăcută, poate ieşi în oraş! Nu este o zi în care sa faci schimbari esentiale. Din trecutul tau apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului. Nu te baga in sufletul si problemele altora. Ofera-ti ajutorul numai daca este cerut cu insistenta. Pentru un timp este bine sa pastrezi judecatile de valoare şi sentinţele pentru uzul propriu.

SCORPION  O zi ceva mai plictisitoare şi enervantă, în acelaşi timp, pentru funcţionarii de stat. Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite. Investiţiile făcute astăzi se vor dovedi foarte profitabile. Trebuie sa dai curs generozitatii care te caracterizează. Generozitate bine investita, care va aduce in viitor dividente foarte frumoase. Spirituale sau materiale, depinde in ce investeşti.

SĂGETĂTOR Vine soarele şi pentru tine daca esti cumpătat şi faci provizii de răbdare. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate bune. Totuşi este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doresti sa cumperi echipamente pentru menaj. Seara este moderat prielnică, dar cu grijă, mai ales la cheltuieli, vei evita neplăcerile. O nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi, pentru un procent din zodie.

CAPRICORN   Conjunctura favorizează domeniul profesional dacă eşti la serviciu, sau unde activezi, sau planul treburilor gospodăreşti dacă eşti acasă. Cu ceea ce te ocupi zilnic, statistic vorbind! Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei din familie.  Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea, supraveghează-ţi regimul alimentar, doar suntem în post. Posibile schimbări şi veşti plăcute. Noi prietenii sau relaţii vor face perioada zilei de astăzi, mai precis pe seară, interesantă.

VĂRSĂTOR     O configuraţie astrală greoaie şi vremea capricioasă, când frig, când cald te predispun la lene şi comoditate! Nu ai şanse să te împotriveşti... Amână tot ce depinde de tine pe mâine! O veste care se vrea senzatională, dar nimic interesant, până la urmă. Intalniri care iti fac placere. Curiozitatea ta înnăscută te împinge înainte, către noi orizonturi. Nu trebuie să fie neapărat expediţii geografice, sfera socialului te îmbie la fel de mult ca şi spaţiile savanei africane. Constelaţia internă a omului, motivaţiile şi influenţarea lui, ce imens spaţiu de explorare!

PEŞTI  Aspecte favorabile cumpărăturilor inspirate, dar făcute cu bani puţini, domeniul neguţătoriei e favorizat! Astăzi pe lângă seducţie şi încăpăţânarea ta este la cote maxime. Nu ai ceda la părerea ta, în ruptul capului! Ca să nu-ţi rupă cineva capul, pregăteşte-ţi o ieşire onorabilă, planul “B”. Curajul tău este răsplătit astăzi. Curajul de care ai dat dovadă în trecut şi ai luat o atitudine tranşantă. Pe seară realizezi că ar trebui să-ţi mai triezi cunoştiinţele care se autointituleză prieteni. Renunţă la balastul sentimental cu proverbiala ta răceală… de Peşte!