Poliţistul mort în misiune, în urma unui apel fals la 112

Un poliţist a murit şi un altul este în stare gravă la spital, după o urmărire în urma căreia o autospecială Logan a Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava s-a răsturnat pe DN 2, aproape de intrarea în localitatea Cumpărătura.

Acţiunea a pornit de la un apel fals pe 112, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Inspectorul Bogdana Crăciun, purtător de cuvânt al poliţiei sucevene, a declarat că maşina urmărită, despre care un apel dat la 112 anunţa că ar fi plină cu ţigări de contrabandă, a fost identificată, iar în interior au fost găsite bunuri alimentare şi nonalimentare transportate în condiţii perfect legale. "Urmează să verificăm apelul primit la 112, pentru a identifica persoana care a făcut sesizarea", a precizat Bogdana Crăciun. Dacă va fi identificat, individul care a făcut apelul fals la 112 riscă cel mult o amendă de câteva sute de lei. Sâmbătă la prânz, un apel dat la 112 anunţa că o maşină a preluat o cantitate semnificativă de ţigări de contrabandă de pe raza municipiului Suceava şi o transportă spre Fălticeni. Mai multe echipaje de poliţie au plecat să găsească maşina suspectă, printre care şi echipajul format din agentul Marius Scutaru (28 de ani), din cadrul Poliţiei Rutiere, şi Niculai Costeniuc (44 de ani), angajat al Poliţiei Locale Suceava. Misiunea s-a sfârşit dramatic după ce Loganul în care se aflau cei doi s-a izbit de un autoturism de teren a cărei şoferiţă nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, a lovit o Dacie parcată regulamentar pe marginea drumului, după care s-a răsturnat. Ambii poliţişti au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava. Niculai Costeniuc a murit la scurt timp, iar Scutaru este internat la Reanimare, astăzi urmând să fie preluat de un elicopter şi dus la Spitalul Militar din Bucureşti. Avea salariul de aproximativ 900 de lei Niculai Costeniuc (44 de ani), angajatul Poliţiei Locale Suceava, care a murit sâmbătă, în timpul misiunii de urmărire, avea un salariu de circa 900 de lei. Tatăl a doi copii minori, un băieţel de 9 ani şi o fată de 17 ani, Costeniuc avea studii superioare, fiind de profesie subinginer mecanic. Din septembrie 2006, era angajat al Poliţiei Comunitare, transformată apoi în Poliţia Locală Suceava. "Era un om foarte corect, disciplinat, bun familist, la serviciu nu am avut niciodată probleme cu el", mărturisea cu ochii înlăcrimaţi la scurt timp după producerea groaznicului accident de la Cumpărătura şeful Poliţiei Locale Suceava, Viorel Horodenciuc. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că va analiza astăzi în şedinţa de Consiliui Local posibilitatea acordării unui ajutor financiar familiei îndoliate.