Comisarul-şef Cristinel Niţoi avansase rapid de la statutul de agent la cel de ofiţer, cu o diplomă în horticultură.
Comisarul-şef Cristinel Niţoi - adjunctul şefului Poliţiei Neptun, arestat după ce i-ar fi sprijinit pe membrii clanului condus de interlopul constănţean Nuredin Beinur - a avut o ascensiune fulminantă în ultimii ani, deşi colegii săi îi contestă acum profesionalismul.
"Cum este posibil ca un fost fotbalist la FC Olt şi Callatis Mangalia, încadrat în poliţie în 1995, să ajungă să fie avansat, în doar câteva luni, de la gradul de agent la cel de ofiţer după ce a absolvit o facultate de horticultură? Şi apoi să fie avansat în grad, la fiecare trei ani, în ciuda faptului că, de la momentul la care a fost angajat în poliţie a fost sancţionat de cel puţin patru ori?", se întreabă foştii colegi ai comisarului-şef.
Sancţiunile pe bandă rulantă nu i-au stat în cale
Afirmaţiile lor sunt susţinute şi de surse din cadrul serviciului secret al Internelor. Potrivit acestora, fostul fotbalist Cristinel Niţoi a fost angajat ca subofiţer la Poliţia Neptun în 1995, pentru ca, patru ani mai târziu, în 1999, să fie trecut în corpul ofiţerilor, după ce a obţinut licenţa în horticultură de la Facultatea de Horticultură a Universităţii "Bioterra", din Capitală. "Asta, deşi potrivit regulilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, un ofiţer ar trebui să aibă studii juridice sau măcar să fie absolvent al unei facultăţi acreditate, ceea ce nu puteam spune, la acel moment, şi despre instituţia respectivă", au comentat sursele citate.
În plus, din 2002 şi până în 2010, adică în doar opt ani, acesta a fost avansat de la gradul de inspector până la cel de comisar-şef, deşi, doar în această perioadă, a fost sancţionat de mai multe ori cu mustrare scrisă sau cu reducerea salariului pentru abateri disciplinare, au explicat aceleaşi surse.
"Una dintre aceste sancţiuni (mustrare scrisă) i-a fost aplicată, în 2003, când a fost prins că administra afacerile din Mangalia ale firmei de pază Bronec (societatea are acum în grijă asigurarea liniştii pe stadioane). Mai exact, recruta personal angajaţii, se ocupa de salariile acestora, dar şi de încheierea anumitor contracte", au explicat aceleaşi surse.
Ascensiunea comisarului-şef s-a simţit şi pe plan financiar: a ajuns rapid proprietar a două vile şi al unui apartament, după cum arată declaraţia sa de avere.
"Protectorul" traficanţilor de carne vie
În plus, Nuredin Beinur nu ar fi singurul interlop de pe litoral care ar fi beneficiat de sprijinul lui Niţoi, deşi, "e drept că cel mai des era văzut la mesele organizate în cinstea sa de fraţii Nuredin, în localul acestora din urmă, «Casa Mia», din Mangalia", după cum au subliniat foşti colegi ai comisarului-şef.
"Era vizitat foarte des la birou de Iusein Sinan Suliman (un recidivist condamnat pentru tâlhărie şi vătămare corporală - n.r.), cercetat pentru implicare într-o reţea internaţională de trafic de persoane care «opera» pe relaţia România - Spania. Spunea că-l audiază, dar tu, ca poliţist, nu poţi să-l îmbrăţişezi după audiere pe suspect, nu? Şi apoi, să mai ieşi şi cu el în oraş, la bere... L-am văzut cu ochii mei. Şi, să nu mai spun că a intervenit în nenumărate rânduri pe lângă noi să nu-i amendăm prostituatele lui Suliman", a explicat unul dintre foştii colegi ai comisarului, sub protecţia anonimatului.
De altfel, deranjaţi de faptul că Suliman nu era pedepsit la fel de aspru ca şi ei, în noiembrie 2004, membrii unei grupări interlope rivale au protestat în faţa Poliţiei Mangalia, cerând excluderea din poliţie a lui Niţoi, pe motiv că ar avea propria reţea de prostituate pe care le protejează. "Toată lumea ştie despre protest", au conchis poliţiştii.
"Cum este posibil ca un fost fotbalist (...), încadrat în poliţie în 1995, să ajungă să fie avansat, în doar câteva luni, de la gradul de agent la cel de ofiţer?" UN FOST COLEG AL LUI CRISTINEL NIŢOI
"Era vizitat la birou de Iusein Sinan Suliman, cercetat pentru implicare într-o reţea de trafic de persoane." UN FOST COLEG AL LUI CRISTINEL NIŢOI