Polițistul concediat la Caracal și-ar fi bătut soția! Când a fost reclamat

Polițistul concediat la Caracal și-ar fi bătut soția! Când a fost reclamat

Agentul de la Caracal care păzea casa lui Gheorghe Dincă, destituit, miercuri, din Poliţie, ar fi fost reclamat, în urmă cu mai puțin de două luni, de către soție pentru că o bătuse, iar femeia a obținut și un ordin de protecție.

Soţia poliţistului Dan Dumitrescu a sunat la 112, după ce bărbatul ar fi agresat-o. Poliţiştii din Caracal au emis un ordin de protecţie provizoriu, care pe 14 iunie a fost confirmat de Judecătorie.

Pe lângă alte obligaţii pe care le avea de respectat, poliţistul nu avea voie să se apropie de soţie, pe o perioadă de până la şase luni.

Acesta a fost destituit după ce a apărut în fotografii lângă interlopii din Caracal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Consiliul de Disciplină a decis, miercuri, destituirea din poliţie a agentului Dan Dumitrescu, motivul fiind „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției”, faptă prevăzută de articolul 57, aliniatul (1), litera a, din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

„Această decizie a fost adoptată după finalizarea cercetării prealabile a agentului de poliție în cauză, cercetare declanșată în urma apariției a unor informații cu privire la posibila sa implicare într-un dosar penal.

Este vorba despre un dosar penal în care se efectuează cercetări, de către polițiști din cadrul S.C.C.O. Olt, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de criminalitate organizată, fiind efectuate mai multe percheziții domiciliare, inclusiv la locuința lucrătorului de poliție”, au precizat reprezentanții IPJ Olt, citat de cancan.