Polițiștii sau în apărarea procurorilor

Polițiștii sau în apărarea procurorilor

Europol, sindicatul polițiştilor din România, se alătură – printr-o postare pe pagina sa de Facebook – deciziei magistraților din toată țara de a protesta împotriva ultimelor acțiuni ale Guvernului, prin care PSD și personal Liviu Dragnea încearcă preluarea controlului asupra puterii judecătoreşti din România.

”Susținem din tot sufletul și cu bucurie enormă protestul magistraților români. Ne alăturăm lor. UNITATE e cuvântul de baza în aceste momente de restriște pentru nația română. Infractorii din fruntea țării trebuie să răspundă pentru nelegiuirile lor. Poporul trebuie să iasă la lupta, una pașnică dar vehemență, fără cale de întoarcere. Trebuie să ne oprim doar atunci când sunt "anihilați" și "exilați " trădătorii care și-au încălcat jurământul de credință pentru țară și popor. " Jur să-mi apar țară chiar cu prețul vieții" am spus cu toții când am îmbrăcat uniformă de polițist. Pentru niște hoți că ei nu ne dăm noi viețile, dar pentru țară, pentru democrație, pentru liniște socială suntem capabili de sacrificii enorme. Nu suntem în slujba lor, suntem în slujba poporului care acum are nevoie de noi”, au notat sindicaliștii din Poliție pe rețeaua de socializare.