Polițiștii care își făcuseră propria super-plantație de canabis într-o pădure din vestul țării au fost condamnați. Este vorba de Cosma Flavius Cosmin și Babota Boby Nicu, alături de complicele lor Meruţa Sergiu Flaviu, prinși la începutul lunii octombrie, 2017. Arădenii își făcuseră plantație de canabis în pădurea de la Iratoșu. Oamenii legii au dat de urma lor în urma denunțului fostului ofițer SRI prins, tot la Arad, în flagrant cu drogurile pe care acesta le vindea.
Tribunalul Arad a informat că polițiștii au fost condamnați la doi ani şi şase luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc. De asemenea, instanţa a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Sentința nu e definitivă, putând fi atacată cu apel. De aceea, Tribunalul Arad a menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu împotriva celor trei inculpaţi.
Potriovit procurorilor, în perioada iunie – septembrie 2017, inculpaţii au cultivat droguri de risc (18 plante de cannabis, în diverse stadii de evoluție), fără drept, pe raza localităţii Iratoșu („La Sălcii”), judeţul Arad, în scop de comercializare. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că, pentru supravegherea culturii, inculpaţii au achiziționat o dronă în valoare de 5.900 lei iar deplasarea în teren se realiza, de regulă, pe timpul nopţii pentru conspirativitate și clandestinitate folosindu-se cagule.
Doi din cei implicați au fost prinși în flagrant în timp ce verificau plantația, iar când aceștua au încercat să fugîă, oamenii legii au tras focuri de armă.