600 de amenzi au dat, într-o singură zi, poliţiştii de la rutieră şi cei de la transporturi. Ao fost verificati taximetristii care isi iau clientii de la cinci aeroporturi internaţionale.
Poliţiştii de la rutieră şi cei de la transporturi au aplicat 600 de sancţiuni contravenţionale, într-o singură zi, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona a cinci aeroporturi internaţionale, pentru verificarea legalităţii transportului în regim de taxi.
Actiunea s-a desfasurat, in urma cu doua zile, sub coordonarea Direcţiei Rutiere şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R.. Poliţiştii au verificat masinile care efectuează transport în regim de taxi, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi.
La activităţi au participat 541 de poliţişti, 26 de specialişti de la Registrul Auto Român şi de la Biroul Român de Metrologie Legală, precum şi 5 jandarmi.
Poliţiştii au controlat 1.781 de autoturisme, pentru neregulile constatate fiind aplicate 600 de sancţiuni contravenţionale.
Dintre acestea, 434 au fost pentru abateri privind circulaţia pe drumurile publice, 129 pentru încălcarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 19 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Ca măsură complementară, poliţiştii au retras 11 certificate de înmatriculare, au ridicat 2 autorizaţii/licenţe şi au reţinut 9 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice.