Ce au descoperit polițiștii antidrog din Constanța pe litoral în minivacanța de Paște și 1 Mai

Ce au descoperit polițiștii antidrog din Constanța pe litoral în minivacanța de Paște și 1 Mai

Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța (BCCO), sub conducerea DIICOT, au efectuat în perioada 25 aprilie-1 mai multe acțiuni pentru prevenirea şi combaterea consumului şi traficului de droguri de risc şi mare risc pe litoral. Aceștia au întocmit 33 de dosare penale, conform unui comunicat dat joi de Inspectoratul Poliției Judeţene (IPJ) Constanţa.

Conform IPJ Constanța, în perioada 25 aprilie - 1 mai, zeci de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa (BCCO) au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea traficului şi a consumului ilicit de droguri. Aceștia au efectuat controale în rândul participanţilor la un festival de muzică electronică organizat din staţiunea Mamaia, informează agerpres.ro 

„Pe perioada desfăşurării activităţilor, au fost legitimate peste 1.300 de persoane, dintre care 415 cetăţeni străini, poliţiştii, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanţa întocmind 33 de dosare penale în contextul în care au fost cercetate 34 de persoane (18 români, 7 britanici, 6 italieni, un german, un bulgar şi un francez)”, se arată în comunicatul IPJ.

În urma acțiunilor, patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițiștii au descoperit și au retras din circuitul ilicit mai multe comprimate ecstasy, pliculeţe conţinând cocaină, ketamină, amfetamină, dar şi muguri de cannabis. 

Acţiunile s-au desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanţa şi al jandarmilor.