Doi poliţişti de la Secția Ciurea, din localitatea Mironeasa au ajuns de urgenţă la spital după ce au fost bătuţi. Concret, în cursul nopţii trecute, un apel la numărul unic de urgență 112 anunţa faptul că în localitatea Mironeasa, un bărbat este pus pe scandal. Veniţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că bărbatul este nervos şi violent. Oamenii legii au vrut să îl încătușeze.

Totuşi, la locul incidentului au venit şi rudele bărbatului. Conflictul a escaladat, iar mai multe persoane au sărit la bătaie. Unul dintre poliţişti a fost nevoit să folosească armamentul din dotare trăgând două focuri de armă. Poliţiştii au fost bătuţi şi au ajuns la spital. În speţă a fost solicitată intervenţia Serviciului de Acţiuni Speciale (S.A.S). Veniţi la faţa locului, mascaţii nu i-au mai găsit pe scandalagii, iar bărbatul care urma să fie încătuşat a scăpat. Cercetările continuă.

„La Unitatea de Primiri Urgențe au ajuns cei doi agenți, în jurul orei 03.00. Aceștia nu au declarat că sunt membri ai Poliției. Au fost transferați la Spitalul de Neurochirurgie Iași. Oamenii legii de la Secția Ciurea au venit la UPU cu mijloacele proprii de transport.”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefă UPU-SMURD Iași, conform BZI.

Te-ar putea interesa și: