Perchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat că mai mulți polițiști de la Secția 5 , din Capitală, sunt audiați în legătură cu agresarea unui bucureștean, în vârstă de 63 de ani. Omul s-a ales cu splina ruptă, capul spart și fractură de mandibulă, chiar în ziua alegerilor europarlamentare.
Victima agresiunii din ziua de 25 mai, anul acesta, a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost internată având următorul diagnostic: traumatism cranio-cerebral cu fractură mandibulară, ruptură splină – splenectomie, multiple fracturi costale, transmite Perchetul de pe lângă Tribunalul București.
Din cercetările efectuate până la momentul actual, a reieşit faptul că persoana vătămată a fost implicată într-un incident electoral, în aceeași zi având loc alegerile pentru Parlamentul European, motiv pentru care a fost condusă la Secţia 3 Poliţie.
În acest caz sunt audiaţi mai mulţi lucrători din cadrul Secţiei 3 Poliţie .
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub aspectul infracţiunii de tortură.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru EVZ, că este vorba despre audierea a cinci polițiști.
Inițial, dosarul penal a fost instrumentat de Parchetul Sectorului 1.
După ce cazul a fost preluat de Parchetul București, procurorii au decis audierea polițiștilor.