Opt polițiști au plecat, ieri, în Anglia pentru a-i ajuta pe colegii londonezi în anchetele în care sunt implicați conaționalii care s-au dus „la produs”. Singura femeie polițist din echipă a povestit, pentru EVZ, cum este printre „șuți” în Regatul Unit.
Pentru inspectorul principal Nicoleta Privantu este a doua plecare spre capitala Angliei. Primul zbor a fost anul trecut, în luna aprilie, și a stat trei luni.
„La început a fost mai greu, deoarece a trebuit să ne punem la punct cu legislația. Am învățat, de exemplu, că o persoană care nu are acte și este condusă la secție se cheamă că este arestată. Termenii sunt diferiți și a trebuit să-i învățăm. O perioadă am fost instruiți, apoi am intrat în tot felul de activități. Mergeam pe teren în civil, nu în uniforme, pentru a putea afla situația din teren. Am avut și surpriza să fiu recunoscută de unii infractori români pe care i-am cercetat la Secția 6 din Capitală pentru metoda «Maradona»”, a povestit polițista.
S-a adaptat ușor în Londra și, spune ea, a ajutat la p r i n d e re a mai multor infracto r i , care aproape că sunt încurajați să comită faptă după faptă pentru că pedepsele sunt mult mai blânde, comparativ cu legislația din România.
Au aflat de „Maradona”
Metoda „Maradona”, deja veche și „expirată” printre infractorii din România, este pusă în aplicare cu succes în Marea Britanie. Englezii nu au mai avut de-a face cu astfel de infracțiuni. Românii acționează în grupuri de câte trei. „Doi dintre ei sunt îmbrăcați în costume elegante și stau deoparte în prima fază. Cel deal treilea suspect racolează victimele. De regulă, aceștia sunt de origine asiatică, dar nu numai. Apar apoi ceilalți doi, în costume, care le explică turiștilor că ei sunt polițiști, le prezintă insigne false, apoi le spun că bărbatul care i-a abordat are probleme cu legea. Cer apoi să le verifice valuta, din care fură, fără ca turiștii să își dea seama. Unii află abia la hotel că au fost păcăliți. Uneori mai solicită să verifice bagajele”, ne-a mai povestit Nicoleta Privantu.
Alba -neagra pe Tamisa
„Maradoniștii” români din Londra au nuclee formate în zonele centrale, în apropierea hotelurilor. Uneori, mai povestește polițista, când văd turiști cu bagaje, îi urmăresc și din restaurante.
Inspectorul spune că s-a împrietenit cu polițiștii din Londra, dar și cu alții din Polonia. Aceștia din urmă erau detașați acolo pentru că numărul imigranților este foarte mare. Mai mare ca al românilor. Dar polonezii sunt recunoscuți în Anglia pentru că au defectul de a consuma mult alcool. De la polițiștii români, englezii au aflat de alba-neagra și de blurarea sistemelor de închidere la mașini. În felul acesta, mașinile englezilor rămâneau deschise, fără ca proprietarii să știe și, astfel, furau din interior tot felul de obiecte. Nicoleta a lucrat alături de polițiștii englezi mai ales în cazuri de natură sexuală. „Fiind singura femeie dintre polițiștii români, am stat de vorbă cu victimele în cazuri de tentativă de viol, de exemplu. Sunt mulți români care hotărăsc să locuiască împreună, pentru că acolo chiriile sunt foarte mari și mai apar asemenea situații”, mai explică Nicoleta. Au fost multe cazuri la care a ajutat: în unele au fost anchetați români implicați în spargeri de locuințe.
Lăudată de șefi
Inspectorul spune că a muncit foarte mult pentru a putea ajunge să lucreze cot la cot cu englezii. A dat multe exemene care i s-au părut dificile și crede că mai are încă „o problemă de accent”.
Nicoleta este lăudată și de șeful Secției 6, comisarul Ștefan Doloiu, ea lucrând la Serviciul de Investigații C r i m i n a - le: „Este o polițistă ex cep țională, foarte dedicată în meserie. Este profesionistă și pentru că este printre puținii polițiști care sunt doctori în Drept”.
S-a triplat numărul românilor care dorm pe străzile din Londra
Numărul cetățenilor români care dorm pe străzile Londrei aproape s-a triplat în ultimul an, a anunțat, zilele trecute, „The Telegraph”. Aproximativ o cincime dintre cei fără adăpost sunt cetățeni români, dar în unele zone ale orașului ei reprezintă circa jumătate din persoanele aflate în această situație. Conform ultimelor date oficiale, numărul total al cetățenilor români și bulgari din Marea Britanie a crescut de la 205.000, în septembrie 2013, la 252.000, în septembrie 2014.