Polițist REȚINUT pentru luare de MITĂ. Flagrant la RUTIERĂ

Polițist REȚINUT pentru luare de MITĂ. Flagrant la RUTIERĂ

Un polițist a fost reținut de ofițerii DGA pentru luare de mită. Agentul de la Rutieră a fost prins în flagrant în timp ce primea 3000 de lei de la un șofer, prins băut la volan.

Un agent de poliție rutieră a fost reținut, miercuri, în urma unui flagrant realizat de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

DGA transmite că  polițistul din cadrul IPJ Giurgiu a primit, cu titlu de mită, suma de 3000 lei de la un șofer, denunțător în acest caz, căruia îi reținuse permisul de conducere pentru,,refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice de sânge”.

 În fapt, agentul l-a prins pe șofer, pe data de 15 octombrie.  A doua zi, însă, poliţistul i-a pretins conducătorului auto suma de 3000 de lei, pentru a interveni, printr-un intermediar, la procurorul care instrumentează cazul, pe ntru ca magistratul să dispună  o soluție favorabilă și să îi restituie permisul de conducere. Marți, poliţistul i-a cerut denunţătorului încă 1500 de lei, pentru a  administra probe în cauza penală astfel încât aceasta să fie soluţionată prin clasare, solicitând ca, în cursul zilei următoare, să primească  prima tranşă, respectiv 3000 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

La întâlnire dintre polțist și denunțător au venit, însă, ofoțerii anticorupție care a organizat flagrantul. Agentul a fost reținut  pentru luare de mită. Ulterior, un judecător de la Tribunalul Giurgiu a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Îmn acest caz, ofițerii din cadrul S.J.A. Giurgiu au efectuat activitățile de urmărire penală dispuse de către procurorul de caz, probatoriul fiind administrat  cu sprijinul D.G.A. – Structura Centrală.

Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor aspectelor în cauzei și documentarea  întregii activităţi infracţionale, precizează DGA.