Poliţist corupt arestat

CONSTANŢA. Curtea de Apel Bucureşti a dispus ieri arestarea pentru 30 de zile a unui poliţist de la Secţia Regionalei de Transporturi Constanţa, pentru infracţiunea de luare de mită.

Comisarul Claudiu Bucur, specialist 1 de poliţie judiciară, a fost prins în flagrant la Hârşova, în timp ce primea 11.000 de euro şi 4.000 de lei de la o persoană din Galaţi, căreia îi promisese că va fi scoasă de sub urmărire într-un dosar de furt calificat. Dosarul făcea referire la furtul unei cantităţi de tablă în valoare de 133.000 lei din Portul Constanţa Sud-Agigea. Şase poliţişti de la Transporturi Constanţa au ajuns recent pe mâna DGA pentru mită sau furt de combustibil.