Accidentul a avut loc în 23 martie, în centrul orașului Constanța, la intersecția străzilor Mihai Viteazu cu Constantin Brătescu. Două autoturisme, care circulau regulamentar, au intrat în coliziune cu un motociclu pe trei roți, condus de un polițist, care a ignorat indicatorul Stop, intrând în intersecție fără să se asigure. Impactul a fost atât de puternic încât triciclul a luat foc. Femeia care se afla pe triciclu, judecător la Curtea de Apel Constanța, a fost grav rănită, decedând, ulterior, la Spitalul Județean Constanța. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, polițistul, de 33 de ani, fiind cercetat pentru ucidere din culpă. 

 

Între timp, procurorii au extins cercetările în dosar, după ce, în urma analizele medicale a rezultat că polițistul consumase metamfetamină. “S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de conducătorul triciclului pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea sub influența alcoolului și a altor substanțe. I s-a adus la cunoștință calitatea de suspect. Exisă posibilitatea extinderii urmăririi penale și pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, după ce conducătorul taxiului, care prezintă leziuni ce au necesitat peste 90 de zile de îngrijiri medicale, a depus și el plângere”, a declarat Viorel Teliceanu, procurorul de caz.

 

Polițistul este considerat, deocamdată, suspect. Nu s-a luat nicio măsură preventivă în privința lui. Este așteptată confirmarea analizei toxicologice de la INML.  El este în concediu medical. Dacă se va pune în mișcare urmărirea penală și va deveni inculpat, atunci, potrivit statutului polițistului, va fi cercetat disciplinar și pus la dispoziție, urmând să îndeplinească doar atribuțiile impuse de conducerea IPJ Constanța. Polițistul este agent șef principal la Serviciul Investigații Criminale al IPJ Constanța. În urmă cu câteva luni, pe numele lui a fost emis un ordin de protecție, după ce soția l-a reclamat pentru  violență conjugală.

 

Te-ar putea interesa și: