Editura Evenimentul si Capital

Politicienii-sugarii de astăzi şi comuniştii de ieri

prfu
Autor: | | 1 Comentarii | 875 Vizualizari

Vasile Roaită şi 80 de ani de la grevele ceferiştilor(din 16 februarie 1933)

Pentru multe generaţii ziua de 16 februarie era una festivă. Comemoram luptele muncitoreşti de la Atelierele Griviţa, şi ale petroliştilor de pe Valea Prahovei, de la începutul lui 1933. Contextul era asemănător cu cel din zilele noastre. Statul capitulase în faţa "acordurilor de la Geneva“ (un fel de acord cu FMI de azi). La Bucureşti veniseră doi delegaţi numiţi de băncile creditoare: Charles Rist şi Roger Auboin. Ei au decis "să se taie in carne vie“. În 1932 şi la începutul anului 1933, guvernul naţional-ţărănesc se conformase cu scopul de a asigura plata ratelor împrumuturilor străine, dobînzile lor şi cheltuielile de înarmare, în ianuarie 1933, când direcţia C.F.R. a anunţat o curbă de sacrificiu de 10%. Aceste tăieri de salarii, numitele “curbe de sacrificiu", trebuie precizat că nu erau chiar tăieri de salarii aşa cum se face astăzi, ci doar amânări la plată a unei părţi a salariului, muncitorilor urmând a li se plăti diferenţa ulterior. Primele confruntări violente au avut loc în zona oraşului Ploieşti, unde petroliştii, în număr mare, încercau să ocupe întreprinderile. S-au dat veritabile lupte cu jandarmii în zonele str. Gh. Lazăr, în faţa cinematografului “Griviţa"sau în dreptul brutăriei “Sănătatea". Peste 5.000 de muncitori, cărora li s-au alăturat alte cîteva mii de curioşi, se aflau în jurul Statuii Libertăţii din mijlocul pieţei. Mai mulţi muncitori s-au urcat pe statuie şi au vorbit manifestanţilor, care erau înconjuraţi de trupe. Ei s-au luptat cu forţele de ordine şi au obţinut revendicări. Grevele s-au extins la Galaţi şi Bucureşti. Pe 28 ianuarie un memoriu a fost înaintat ministrului comunicaţiilor, Eduard Mirto. Primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod a depus în Parlament un proiect de lege pentru, nici mai mult nici mai puţin, introducerea stării de asediu pe timp de 6 luni, însoţită de introducerea cenzurii. Proiectul de lege a fost adoptat cu 202 voturi pentru şi 43 contra (la 4 februarie), regele Carol al II-lea promulgându-l în aceeaşi zi. Starea de asediu era valabilă în tot Bucureştiul şi pe o rază de 5 kilometri în jurul acestuia, dar şi, semnificativ pentru amploarea nemulţumirilor populare, la Cernăuţi, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Timişoara şi în întreaga zonă a Prahovei. De remarcat că între cei care au votat pentru introducerea stării de asediu s-a numărat şi cunoscutul politician şi ideolog al extremei drepte, autoproclamat “prieten al poporului" în faţa “primejdiei evreieşti" A C. Cuza. El a declarat deschis: “Guvernul se află în perfectă cunoştinţă de cauză şi este singurul în măsură să judece oportunitatea acestor măsuri". O delegaţie a muncitorilor se prezintă la guvern, cerând eliberarea celor arestaţi. E refuzată cu brutalitate. Acei comunişti care nu fuseseră arestaţi preiau conducerea grevei. Astfel, 250 muncitori din “Sindicatului roşu" de la atelierele CFR Griviţa, au organizat in secret la 13 februarie 1933, un “Comitet de fabrică". Frontul unic muncitoresc se încheie din nou în luptă. La o serie întreagă de întreprinderi “Malaxa", “Balcani", “Mociorniţa", etc., se ţineau întruniri, iar la R.M.S. şi la fabrica Durer, are loc o grevă de solidarizare. În acelaşi timp, au declarat grevă pentru cerinţele lor şi muncitorii de la Uzinele Comunale de apă. În provincie, la Iaşi şi Cluj, ceferiştii erau in grevă. În mase compacte, muncitorii din celelalte cartiere se îndreaptă spre atelierele Griviţa. În jurul întreprinderii se adunaseră peste 10.000 de oameni. Pe lângă muncitorii veniţi să se solidarizeze, mai erau rude, locuitori ai cartierului, femei, copii, bătrîni. În noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări, operate în rândurile delegaţilor care au negociat cu guvernul în 2 februarie. În toată ţara s-au operat 1600 de arestări, după cum declara însuşi Armand Călinescu. Ca urmare a acestor provocări vădite, ceferiştii de la Griviţa declanşează greva cu ocuparea întreprinderii pe 15 februarie, urmând exemplul celor care declanşaseră greva la Cluj, unde lider era Grigore Ion Răceanu (13 ian.), la Iaşi (14 ian.) şi în alte localităţi. În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 9, o delegaţie formată din Gheorghe Gheorghiu Dej, Chivu Stoica, Panait Bogăţoiu, Constantin Doncea, Alexandru Petea şi Ilie Pintilie a plecat la Direcţia generală. Vreo 4.000 de oameni, aşezaţi în jurul cazanelor de carbid, în care se făcuse foc, în faţa Administraţiei de locomotive, aşteptau rezultatul discuţiilor. S-au improvizat două tribune. În tot acest timp, muncitorul Constantin Negrea a avut grijă ca sirena să sune la intervalele stabilite. Dar pe la ora unu noaptea s-au terminat lemnele şi cărbunii cu care era alimentată sirena. Muncitorii griviţeni ocupă din nou atelierele şi de data aceasta zeci de mii de muncitori din capitală (poate chiar mai mulţi) intră în grevă în solidaritate cu fraţii lor de clasă - muncitoarele de la Regie, muncitorii de la Durer, cei de la Herdan, Malaxa, Lemaître, Voinea, Vulcan, Balcani, Mociorniţa. În dimineaţa zilei de 15 februarie armata instalează mitraliere în poziţie de tragere. O companie a regimentului 21 infanterie refuzînd să reprime mulţimea, guvernul temându-se de o solidarizare a soldaţilor cu muncitorii, a înlocuit regimentul cu poliţie şi grăniceri. Cu toată prezenţa armatei, cu toate că primele mitraliere fuseseră montate pe camioane, muncitorimea dinăuntrul atelierelor nu se clătina. Şi nici miile de muncitori din jurul atelierelor nu se mişcau. Legat de aceste evenimente, Scînteia, în numărul din 15-28 februarie 1933, publica: "toate îndemnurile şi apelurile la linişte ale direcţiei, toate încercările şefilor social-democraţi de a opri dezlănţuirea luptei se sfărîmă de îndîrjirea muncitorilor. În faţa neînduplecării greviştilor, direcţia cere intervenţia imediată a armatei şi poliţiei. Muncitorii se baricadează în ateliere. Poarta şi gardul de fier al atelierelor fură electrizate de muncitori. Două cisterne de apă fură pregătite pentru a stropi pe asaltatori". Înainte de a începe atacarea greviştilor, statul major care conducea operaţiile a hotărît un atac general împotriva maselor care sprijineau greviştii. Cu baioneta la armă, cu ajutorul puştilor şi mitralierelor, trupe speciale au atacat mulţimea, masa de femei şi copii de muncitori şi muncitoare. În acea seară au căzut primii morţi. A doua zi, în zori, a început represiunea împotriva muncitorilor dinăuntrul atelierelor. S-a tras cu mitraliera şi cu puştile, muncitorii au fost înjunghiaţi cu baioneta, au fost zdrobiţi cu patul armelor. În aceste condiţii armata a arestat, în noaptea de 15 spre 16 februarie comitetul de grevă, iar în dimineaţa zilei de 16 a trecut, în forţă, la evacuarea atelierelor Griviţa. Cei 2.000 de muncitori aflaţi în grevă "sunt luaţi prizonieri". Cu mîinile sus, între baionete, sunt purtaţi în chip demonstrativ pe Calea Griviţei şi duşi la Malmaison. Ca şi în 1918 şi la Lupeni în 1929 armata a tras în muncitori, ucigând, oficial, un număr de 3 oameni şi rănind grav alţi 16. În realitate numărul celor ucişi a fost de 7 - este vorba de muncitorul comunist Dumitru Popa, ucenicul de 19 ani Vasile Roaită (considerat – începînd din 1948 – a fi fost utecist şi atribuindu-se eroismul de a fi tras sirena până când a fost împuşcat), montorul de numai 17 ani Ion Dup, muncitorul Dumitru Mayer, pontatorul Cristea Ionescu şi hamalii Ion Dumitrescu şi D. Olteanu. După alte surse, în loc de Ion Dup şi D. Olteanu, apar ca decedaţi Gheorghe Popescu şi Dumitru Tobiaş. Diferite surse, mai puţin credibile, urcă numărul celor ucişi la cîteva zeci. Arestaţi au fost nu mai puţin de 2000 şi printre ei, din nou, comunişti - Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Constantin Doncea, Gheorghe Vasilichi şi alţii. Vasile Roaită, unul dintre muncitorii asasinaţi, dar nu a avut vreun rol marcant în desfăşurarea grevei. Istoriografia postbelică i-a atribuit curajul de a fi tras sirena în timpul evenimentelor, act ce ar fi constituit semnalul chemării la grevă a muncitorilor. Vasile Roaită a fost considerat astfel, timp de aproape 20 de ani un erou utecist căzut la datorie, el nefiind decât o victimă a rafalelor armatei, fără vreun alt merit. Roaită, de altfel, a şi fost scos din cărţile de istorie chiar pe vremea "comuniştilor". Pentru că nu puteau recunoaşte falsul că nu el a tras sirena, s-a lansat zvonul că ar fi fost agent al Gestapoului şi de aceea a tras sirena, pentru a anunţa momentul când să se facă intervenţia în forţă. Desigur şi acestea sunt alte minciuni, Gestapoul nici nu exista pe atunci, dar aşa era istoriografia de partid a vremii, se acoperea o minciună cu alta. Dându-şi seama că e prea gogonată, au spus că era un agent al Siguranţei (deci nu al Gestapoului). "Rectificarea" îl are ca autor pe Ceauşescu.Soarta liderilor după război În mod paradoxal, după ce comuniştii au ajuns la putere, eroii acestor greve, nu au avut parte de recunoaşterea meritată, pe măsura faptelor respective. Unii au fost foarte elogiaţi, alţii marginalizaţi sau chiar contestaţi. Astfel, după război, şucărit că nu avea "palmaresul" celor apreciaţi de Comintern, Dej a încercat să scape de ei când a ajuns la putere. De exemplu, Doncea a fost dat afară din partid în 1958 - acuzator fiind Ceauşescu -, iar Petrescu a fost tras pe "linie moartă" din mai 1956 pînă în decembrie 1965 (deci până după ce a murit Dej), deşi avusese funcţii de comandă în diviziile Tudor Vladimirescu şi apoi Horia, Cloşca şi Crişan. La reabilitarea lor în 1968 (de către Ceauşescu, acuzatorul lor în 1958), Constantin Doncea propunea să dispară numele lui Gheorghiu-Dej din această ţară. De asemenea, pe Vasile Bîgu, care după 1945 ajunsese liderul sindicatelor din CRF, Dej l-a suspectat mereu de conspiraţii şi de tentative de a-i submina autoritatea în partid. A fost dat afară din partid în 1958 pentru deviaţionism, acuzator fiind Ceauşescu. De menţionat că Vasilichi (apropo, acesta a fost petrolist, nu ceferist) s-a aflat de partea lui Dej, în războiul fratricid din partid, şi de aceea a scăpat temporar de epurări, după care a fost şi el marginalizat de Dej. În primii ani postbelici a fost ministru al minelor şi petrolului şi apoi preşedinte al UCECOM. Cam pe aceleaşi poziţii s-a situat şi Chivu Stoica, deşi acesta, în primă fază, a promovat şi s-a sprijinit pe vechii tovarăşi (cu care a luptat alături şi în Spania). În schimb el a devenit incomod pentru N. Ceauşescu, care după ce l-a înlăturat de la şefia statului (funcţie preluată de Ceauşescu din 1967), l-a "ajutat" să se sinucidă în 1975. Alexandru Drăghici, a fost un apropiat al lui Dej, care l-a numit ministru de interne şi şef al securităţii. În schimb, a fost mazilit de Ceauşescu în 1968, care l-a degradat de la gradul de general la soldat şi l-a dat afară din partid (implicit din toate funcţiile pe această linie. În 1989, i s-a propus (probabil pentru a nu se coaliza cu alţi oponenţi anticeauşişti din vechea gardă) să se reînscrie în PCR, dar a refuzat. Grigore Răceanu a fost exclus din partid în 1942, fiindcă, în septembrie 1940, a organizat un protest la Braşov împotriva Arbitrajului de la Viena. După război, a fost reprimit în partid, dar exclus din nou în 1958, arestat, condamnat ca duşman al poporului, şi eliberat în 1960. Ulterior a devenit oponent al lui Nicolae Ceauşescu, fiind unul dintre semnatarii Scrisorii celor şase (în martie 1989). A fost etichetat ca trădător, pus în stare de arest la domiciliu, şi eliberat în timpul revoluţiei din 1989. Autoarea articolului, din care m-am inspirat, îl confundă cu Mircea Răceanu, fiul său. De altfel nici nu era posibil ca Grigore Răceanu să trăiască aşa de mult. Mi se pare cu atât mai interesant şi încărcat cu valenţe literare faptul că Grigore Răceanu este investit cu trăsăturile unui personaj de basm, nemuritor, adică.Vasile Luca a devenit un nomenclaturist imediat după război, dar a căzut în dizgraţie, arestat în 1952, iar în 1954 fiind judecat pentru sabotaj economic şi deviaţionism şi a fost condamnat la moarte. După aceea liderii PCR i-au comutat pedeapsa la muncă pe viaţă şi a murit nouă ani mai tîrziu la închisoarea Aiud. După preluarea conducerii de Ceauşescu, Vasile Luca a fost reabilitat. Gheorghe Stoica a ajuns veteranul stalinist ce reprezenta vechea gardă în nomenclatură, menţinându-se pe poziţii de vârf, atât sub Dej, cât şi sub Ceauşescu, îndeosebi prin faptul că era acuzatorul "de serviciu". De exemplu, a fost deosebit de violent în denigrarea vechilor săi tovarăşi Doncea şi Petrescu (cei pe care îi ajutase să evadeze în 1935) la Plenara din decembrie 1961. Mai apoi, Stoica a fost selectat de Ceauşescu să conducă o comisie secretă cu misiunea de a denigra toate persoanele care îl "umberau" pe Ceaşescu, îndeosebi Alexandru Drăghici şi Gheorghiu-Dej. Petre Gheorghe, a devenit deţinut politic, fiind trimis la Canal, unde a participat la cel puţin două greve pentru lucru exterminant - pe 11 noiembrie 1952 şi 19 ianuarie 1953 -, moment în care se îm¬plineau douăzeci de ani de la grevele din 1933. A fost considerat unul dintre organizatorii şi chiar capul acestor greve, motiv pentru care a avut de suferit, fiind pus în lanţuri. Lucreţiu Pătrăşcanu, după o ascensiune notorie imediat după 23 august 1944, a fost printre primele victime din rândul comuniştilor ale noului regim. În 1946, în timpul campaniei electorale, Gheorghiu-Dej l-a atacat pe Pătrăşcanu din cauza unui discurs pe care îl ţinuse în faţa studenţilor români din Cluj ca urmare a unor incidente cu caracter interetnic care avuseseră loc acolo. Dej l-a criticat în raportul secretarului general asupra "curentelor şoviniste şi revizioniste" de la Plenara Comitetului Central din noiembrie 1946. La Congresul PMR din februarie 1948 Pătrăşcanu şi-a pierdut locul din Comitetul Central, fără a i se permite să ia cuvântul pentru a se apăra. Pe 28 aprilie 1948 a fost arestat din ordinul lui Gheorghiu-Dej şi a fost anchetat şi închis împreună cu soţia şi câţiva prieteni apropiaţi şi supus unor interogatorii extenuante. Lucreţiu Pătrăşcanu a stat închis timp de şase ani, fiind executat în 1954. Constantin Pîrvulescu a "predat" conducerea PCR lui Gheorghiu-Dej în 1945, rămânând în nomenclatură. În 1961 a fost acuzat de complot şi de "deviaţionism ideologic spre dreapta", fiind înlăturat din toate funcţiile deţinute. A fost reprimit în partid în 1974. În noiembrie 1979, la Congresul al XII-lea al PCR, a luat cuvântul pronunţându-se împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu la conducerea partidului. Pârvulescu a fost dat afară din sală, destituit din funcţia sa de delegat la Congres, şi a fost pus sub supraveghere strictă şi arest la domiciliu. La 16 decembrie 1980 a fost din nou exclus din partid cu aprobarea unanimă a membrilor CPEx. În martie 1989 a fost unul dintre semnatarii scrisorii celor şase, prin care se demasca regimul antipopular al lui Ceauşescu. Grigore Preoteasa s-a integrat în conducerea P.C.R. după război. Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a simpatizat pe Grigore Preoteasa datorită faptului că a fost coleg de muncă cu tatăl acestuia. A decedat la 4 noiembrie 1957 la Moscova, într-un accident de avion, fiind la acea dată ministru de externe. Iată cam ce viziune au avut liderii de partid de după 1945 faţă de liderii greviştilor din 1933. Pur şi simplu le-au confiscat greva în folosul lor, mai ales de către Gheorghiu-Dej, dar şi de către Ceauşescu (să nu uităm că el se mândrea cu activitatea sa de mare militant comunist din acea perioadă, el în 1933 având 15 ani). După 1990, grevele din 1933 şi eroii acestora au trecut într-o ignorare sau minimalizare totală. Evenimentul a fost scos din manualele şcolare. Muzeele dedicate (la Craiova, la Iaşi) au fost închise sau chiar demolate. Placa de marmură care amintea de aceste lupte ale muncitorimii, amplasată în faţa Gării de Nord, a fost scoasă chiar de un primar fost membru al PSM. Ea a fost înlocuită ulterior cu una refăcută de cîţiva binevoitori. Nici ceferişti nu au fost în stare să-şi apere propriile cauze. Astfel Ziua Ceferistului nu se mai serbează pe 16 februarie, ci de sfântul Gheorghe, ca şi cum acesta ar fi inventat trenul sau calea ferată. De asemenea, numele staţiei CFR "16 Februarie" a fost schimbat în Bucureştii Noi. Istoria mişcării muncitoreşti de sorginte comunistă pe meleagurile României, înfiripată chiar înainte de înfiinţarea unui partid cu această denumire, a început cu mişcările revoluţionare din 1917 din Moldova, a continuat cu o mare realizare, respectiv crearea, între 30 oct. 1918 şi 9 ian. 1919 a Republicii Diamantului Negru de la Jiu, primul stat muncitoresc de pe teritoriul actual al României (în Valea Jiului); de remarcat că ea a fost proclamată înainte de a se proclama Republica Ungară a Sfaturilor, din păcate a fost înăbuşită de tunurile armatei române, la începutul anului 1919. Această istorie a continuat cu protestele tipografilor de la Bucureşti din 13 decembrie 1918 şi greva generală din 1920. În perioada de existenţă legală a partidului (8 mai 1921- 11 aprilie 1924), în mod surprinzător, acţiunile importante au lipsit. În schimb, după aceea, a avut loc ceea ce s-a numit "revoluţia de la Tatar-Bunar", din 1924, prima mare acţiune a comuniştilor din România. Au urmat apoi alte lupte muncitoreşti; greva de la Lupeni din 1929, cele de la Griviţa şi de pe Valea Prahovei din 1933, toate acestea au fost, istoria o arată în mod sigur, conduse, atât ideologic cît şi pe teren, de comunişti, lucru care explică de altfel buna organizare şi fermitatea lor. Mişcările greviste din februarie 1933 au avut un caracter pronunţat politic.P.S. Pentru cei care mă cunosc este evident că eu singur, din capul meu, nu pot cunoaşte atâtea date. Le-am împrumutat dintr-un articol al doamnei Paraschiva Radu, căreia îi şi mulţumesc pe această cale. Când eram tânăr ziua de 16 februarie era o dată festivă. Astazi s-a uitat. Totuşi atunci au murit şi au fost mutilaţi mulţi oameni, din pricina sărăciei.

Artistul A MURIT! Familia a facut anuntul in urma cu putin timp! Ce tragedie!

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”