Editura Evenimentul si Capital

Cum se pregătesc politicienii pentru alegerile europarlamentare. Absenteismul „permite neaveniților să intre în politică”

Autor: | | 1 Comentarii | 5 Vizualizari

Alegerile europarlamentare din 2019 vor avea loc în timp ce România va deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și reprezintă un prilej de mobilizare a cetățenilor la vot, mai ales că vor avea loc înainte de alegerile prezidențiale.

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a participat sâmbătă, la Zărneşti, la inaugurarea sediului filialei partidului din localitate, unde a declarat că își propune să lupte împotriva absenteismului la vot, care ar permite „neaveniților” să intre în politică.

„Nu am venit azi la Braşov pentru că sunt preşedintele Consiliului Naţional al ALDE-structura care generează politicile partidului. Nu am venit pentru a-mi propune obţinerea unui procent de 10-20% pentru nişte alegeri. Îmi propun însă, şi cred că asta este foarte important: ca oamenii să vină la vot pentru că refuzul de implicare permite unor neaveniţi să intre în politică, permite fraudele electorale. După 30 de ani, nu este campanie electorală, nu este ciclu de alegeri în care noi să nu vorbim despre fraude. Asta pentru că oamenii aleg din prea multă neacceptare a ceea ce se întâmplă, voiam să folosesc un cuvânt mai dur, dar m-am abţinut. Oamenii aleg să nu se implice. Nu, nu asta este soluţia. Dacă ei nu se vor implica ,ceilalţi vor face tot ceea ce ştiu de 25 de ani încoace, tot vot fura şi tot vor manipula şi măslui alegeri şi decizii. De aceea, principala noastră prioritate este prezenţa oamenilor la vot. Dacă candidaţii noştri vor convinge, este altceva, dar dacă ei vor veni la vot, noi am câştigat'', a spus Norica Nicolai, potrivit Agerpres.

Europarlamentarul susține că uneori sunt aleși oameni care nu au multe de spus.

„Nu pot sau nu vreau să cred că o ţară se poate conduce prin violenţă, prin protest, prin revendicări în stradă. Eu cred că românii sunt un popor capabil de dialog şi de decizie bună. Numai să-i alegem pe acei oameni care au ceva de spus. Pentru că, din păcate, mulţi vin în politică neavând nimic a spune'', a mai spus eurodeputata.

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a anunțat că Norica Nicolai și Renate Weber, liberal-democratele care se află și în actuala legislatură a Parlamentului European, vor ocupa două din primele trei poziții pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare.

Alegerile europarlamentare din mai 2019 vor avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 în prezent. Diferenţa este dată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Dintre actualele 73 de mandate europarlamentare deţinute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în legislativul UE.

Victor Ponta a CONFIRMAT! Ce se intampla cu pensiile, in Romania! Milioane de pensionari au de suferit de pe urma acestei decizii a guvernului

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI