Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) va trece din subordinea Ministerului Justiţiei în cea a Camerelor de Comerţ, au decis, ieri deputaţii din Comisia juridică.
Proiectul urmează să fie discutat în plenul Camerei, în condiţiile în care interesele din jurul acestei instituţii sunt imense.
Ministrul justiţiei Cătălin Predoiu a cerut ca Registrul să rămână în subordinea instituţiei sale, în timp ce ministrul pentru IMMuri Constantin Niţă (PSD) i-a propus guvernului să-l treacă în parohia sa. Miza: veniturile anuale ale Registrului de 30 de milioane de euro.
PDL şi PSD, pe baricade diferite La şedinţa de ieri a Comisiei juridice, în favoarea proiectului au votat PSD-PC, PNL şi UDMR, iar PDL - “împotrivă”.
Atitudinea PNL şi a PDL nu reprezintă o surpriză, cele două partide fiind pe aceleaşi poziţii şi în sesiunea trecută. De altfel, printre iniţiatorii proiectului se numără chiar preşedintele Camerelor de Comerţ, liberalul Mihai Vlasov, unul dintre beneficiarii votului de ieri. În schimb, atitudinea PSD vine în contradicţie cu solicitarea ministrului Constantin Niţă.
Pe de altă parte, deputaţii au votat un amendament potrivit căruia sumele care reprezintă diferenţe între veniturile încasate din activitatea Registrului şi cheltuielile aferente necesare funcţionării se fac venit la bugetul de stat. “Ministerul Finanţelor va decide ce va face cu aceşti bani”, spune vicepreşedintele Comisiei juridice Florin Iordache (PSD).
El este convins că nu pot exista suspiciuni la acest capitol, din moment ce “orice SRL din ţara asta are o balanţă de venituri şi cheltuieli”.
Registrul Comerţului percepe tarife stabilite prin hotărâre de guvern, la propunerea Camerei de Comerţ şi Industrii a României. De cealaltă parte a baricadei, Daniel Buda (PDL) a comentat că, în prezent, sistemul este extrem de eficient, neexistând motive de a muta ONRC din subordinea Ministerului Justiţiei. Istorie agitată
Registrul Comerţului a fost trecut, în 2002, de către guvernul Adrian Năstase din subordinea Camerelor de Comerţ în subordinea Ministerului Justiţiei.
La vremea respectivă, opoziţia a taxat mişcarea drept o “naţionalizare”, iar revenirea la Camerele de Comerţ a fost inclusă în programul de guvernare al Alianţei D.A.
În 2006, liberalul Ovidiu Silaghi a propus o lege în acest sens, dar fostul ministru al justiţiei Monica Macovei a refuzat să o semneze. Bătălia s-a reluat şi în actualul guvern.
Ministrul pentru IMM-uri, social-democratul Constantin Nita, a propus ca ministerul său să preia Registrul Comerţului de la Ministerul Justiţiei.
Ministrul justiţiei Cătălin Predoiu s-a opus acestui demers, invocând faptul că “preluarea de către Camerele de Comerţ a atribuţiilor Registrului Comerţului are semnificaţia unei concesionări directe de servicii publice, contrar articolului 136 din Constituţie.”