POLITICIENII, despre decizia preşedintelui de a trimite CODUL FISCAL înapoi în Parlament pentru REEXAMINARE. Predoiu consideră că se impunea "ca urmare a proastei guvernări", iar

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii privind Codul Fiscal, avertizând că măsurile incluse "ar genera implicaţii majore la nivelul construcţiei bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menţinere a consolidării fiscale". Decizia şefului statului a provocat critici dure atât din partea premierului şi a politicienilor din coaliţia aflată la guvernare, dar chiar şi din partea unor politicieni din PNL. De altfel 85 de deputaţi liberali au votat în pentru adopatarea proiectului la finalul lunii iunie. Măsura reducerii TVA la 19% a fost una din principalele măsuri susţinute de Klaus Iohannis în campania prezidenţială de anul trecut.

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici a susţinut o declaraţie de presă începând, la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a decis să retrimită Parlamentului Codul Fiscal. Ministrul susţine că retrimiterea Codului Fiscal întârzie pregătirea pentru 2016. Citeşte mai multe aici

Victor Ponta a scris pe Facebook că decizia șefului statului este împotriva intereselor României, iar pentru români este "cea mai proastă veste posibilă". "Noul PNL este condus de niste moluste politice!", a mai susținut premierul. Parlamentul se află în vacanţă până la 1 septembrie. Legislativul poate fi convocat în sesiune extraordinară la cererea preşedintelui României, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, potrivit art.66 din Constituţie.  Citeşte mai multe aici

Cristian Socol, consilierul premierului Victor Ponta pe probleme macroeconomice, consideră că motivația respingerii Codului Fiscal este una absurdă, în condițiile în care în 2015, Germania, Olanda, Estonia, Cipru si Luxemburg vor fi singurele state membre ale Uniunii Europene care vor respecta ținta de deficit structural de 1% din PIB, potrivit datelor Eurostat.

Cosmin Marinescu, consilierul prezidenţial pe probleme economice  a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că noul Cod Fiscal ar veni în contradicţie cu strategia fiscală şi programul de convergenţă. Totodată, acesta afirmă că ar putea apărea riscul de deficit excesiv, din care am ieşit abia în 2013. Citeşte mai multe aici

Prim-vicepresedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, vineri, că argumentele pentru care preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament sunt corecte şi că reexaminarea documentului "se impune ca urmare a proastei guvernări". Totodată, el susţine că PNL a atras, constant, atenţia asupra nevoii unor măsuri care să acompanieze Codul Fiscal. El a adăugat însă că atât el, cât şi ceilalţi membri ai PNL susţin relaxarea fiscală, în condiţiile continuării reformelor. Citeşte mai multe aici

 

 

Deputatul PNL Andreea Paul susţine în continuare Codul Fiscal. Ea a scris, pe contul său de Facebook, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare în Parlament Codul: „Răspuns: Simpla creștere a taxelor nu garantează creșterea economică, dar am obținut-o. Desigur, mult mai greu decât prin scăderea taxelor. Păstrarea taxelor mari nu garantează nici macrostabilitatea economică. Experimentul este realitate în țara vecină, în Bulgaria, care are TVA de 20% și cota unică de 10%, dar colectarea veniturilor la buget mult mai bună decât a noastră”, a comentat deputatul.  "Ce s-a schimbat, în afară de mai multe taxe, de la celebra zicere a lui Mugur Isarescu din 2012: „Dacă vom continua cu un sistem fiscal care te împovărează şi îţi scoate ochii din cap, îţi dă o singură şansă să supravieţuieşti şi aceea este să faci evaziune?", mai comentează aceasta în postarea pe contul de socializare. Citeşte mai multe aici

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că înţelege poziţia "precaută" a şefului statului, care a retrimis în Parlament Codul fiscal, şi consideră că acest fapt nu trebuie dramatizat, mai ales că o rediscutare poate aduce îmbunătăţiri. "Eu pot să înţeleg şi poziţia preşedintelui Iohannis. Este un om precaut, este un om care sigur că (...) gândeşte foarte mult până când face un anumit pas. Este un drept constituţional al preşedintelui de a retrimite o lege pentru reexaminare şi sunt convins că după reexaminare pot fi corectate marea majoritate a părţilor sau articolelor sau prevederilor contestate, sau se pot găsi soluţii astfel încât nici bugetul pentru 2016-2017 să nu fie pus în pericol, nici investiţiile să nu fie diminuate". Citeşte mai multe aici

 

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, susţine că "pasul înapoi" făcut de liberali în cazul Codului fiscal arată că PNL nu are direcţie şi nici viziune în privinţa intereselor României: "România are nevoie de aceste coduri, pentru a aduce din nou TVA general la 19%, dar şi pentru a veni cu alte măsuri în favoarea economiei. Pasul înapoi făcut de liberali, prin care par să îl fi influenţat şi pe preşedinte, arată un partid lipsit de direcţie şi, mai ales, lipsit de viziune cu privire la interesele României. Acest tip de laşitate este caracteristică acelora care au decis să taie salarii şi ajutoare sociale, să închidă spitale, să impoziteze pensiile mici, în loc să vină cu măsuri pentru stimularea economiei şi să taie banii clientelei", a spus Gabriela Firea. Citeşte mai multe aici

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat că este regretabil faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a promulgat Codul Fiscal. Rovana Plumb a precizat că legea salarizării personalului bugetar este pusă în pericol dacă nu va fi adoptat şi aplicat Codul Fiscal în actuala formă. Citeşte mai multe aici