Sigur pe sine că va ieși primar al Clujului, cu un procent zrobitor, peste 50 la sută, Emil Boc a votat în această dimineață, la o secție de votare situată în apropierea blocului în care locuiește.
La ieșire din secția de votare, Emil Boc a declarat că: ”Am votat pentru cei care au modernizat Clujul. Îmi respect toți contracandații și îi îndemn pe clujeni să meargă la vot”, a fost scurta declarație a lui Emil Boc.
Actualul primar al Clujului, a venit la secția de votare fiind însoțit de soția lui, Oana Boc și de europarlamentarul Daniel Buda, de senatorii PNL Marius Nicoară și Alin Tișe.
La rândul lui, candidatul independent Octavian Buzoianu, susținut de PSD a votat la ora 11.00, la Institutul de Cercetări ”Raluca Ripan”. La ieșire din secția de votare, Buzoianu a declarat că ”am votat pentru un Cluj modern, pentru un Cluj civilizat, pentru un Cluj al copiilor noștri. În întreaga lună de campanie am avut emoții, pentru că e o mare provocare să fii în fața oamenilor, să încerci să comunici cu oamenii, să transmiți și să convingi cu ideile pe care le ai și ce vrei să faci cu adevărat. Cred că am reușit să dau un mesaj pozitiv care să fie preluat, indiferent ce se va întâmpla, și să fie pus în aplicare pentru binele Clujului. Mesajul meu pentru alegători este să gândească cu mintea și să aleagă așa cum le dictează conștiința”, a spus Buzoianu.
Marea surpriză a acestor alegeri este candidatul Liviu Alexa, jurnalist. Acesta este cotat cu un procent de 11 la sută din intenția de vot a clujenilor. ”Am votat pentru baiețelul meu Ștefan, am votat pentru un Cluj mai bun, pentru un Cluj modern și mult mai bogat. Să mergeți la vot și... faceți schimbarea!”, a declarat Alexa, la ieșirea de la urne.