Politicienii care au ciugulit din palma lui Sorin Ovidiu Vîntu fac un pas înapoi

Prieteniile politice clădite de SOV se clatină. Încercarea de a impune preşedinţi i-a fost fatală afaceristului arestat pentru a treia oară.

Prin anii 2000, Sorin Ovidiu Vîntu a început să devină interesant pentru politicienii vremii. Îmbogăţirea rapidă a acestuia şi renumele de eminenţă cenuşie în afaceri l-au transformat într-un personaj influent. Prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), fuga din ţară a Ioanei Maria Vlas, declaraţiile la superlativ ale acesteia despre fostul şef şi câteva rare ieşiri în presă i-au ridicat mingea la fileu celui care, peste ani, avea să se laude că a făcut avere, fără a avea afaceri cu statul. Aşa şi este. Însă, de fiecare dată, statul a plătit oalele sparte în urma scandalurilor provocate de "afacerile" fostului gestionar din Roman.

Guvernul de pe strada Paris

În contextul arestării lui SOV, după devalizarea societăţii Petromservice, devin de actualitate stenogramele de exact acum un an, când acelaşi personaj făcea guverne la telefon, politicienii făcând coadă la locuinţa acestuia de pe strada Paris.

Păcatele politicienilor

În toamna anului 2010, apăreau în presă primele stenograme din dosarul lui Vîntu, acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa. Traian Băsescu era deja la al doilea mandat de preşedinte şi, atât Vîntu, cât şi o serie de politicieni, debusolaţi, se întrebau "ce-i de făcut?". Lista lor este lungă şi a fost publicată la vremea respectivă de procurori.

După arestarea de acum trei zile, am stat de vorbă cu o parte dintre ei pentru a afla în ce relaţii mai sunt cu SOV, arestat a treia oară. Câţiva nu s-au dezis nici azi de personajul controversat, alţii susţin că nu au vorbit de ani de zile cu el, chiar dacă, cândva, le-a finanţat campania electorală. "Daca statul este incapabil să-şi protejeze resursele, este treaba statului. Omul de afaceri încearcă. Este treaba statului să-l prindă şi să-l lege. Întăriţi-vă statul." SORIN OVIDIU VÎNTU, arestat preventiv

SENATOR PSD

Ioan Chelaru, prietenul devotat

Un alt politician pomenit de procurori, în urmă cu un an, că ar fi avut discuţii telefonice cu Vîntu este senatorul PSD de Neamţ Ioan Chelaru.

El a recunoscut că vorbeşte "o dată la câteva luni" cu afaceristul arestat şi că-i pare rău de ce i se întâmplă în aceste zile.

"Îmi pare rău că are asemenea necazuri. În calitate de avocat, l-am reprezentat doar în procesele de divorţ şi partaj. Nu mai ştiu când am vorbit ultima dată, însă ne-am întâlnit de câteva ori la cimitirul din oraş, la mormintele rudelor", a precizat senatorul pentru "Evenimentul zilei".

Cei doi provin din acelaşi oraş, Roman, judeţul Neamţ. Un alt personaj extrem de important pentru cariera lui Vîntu a fost Radu Timofte, fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), originar din aceeaşi localitate.

Despre relaţia Vîntu - Timofte, Băsescu declara, în urmă cu un an, că Vîntu "nu se mulţumea doar să primească informaţii, care rezultau din ascultările cu mandat care se făceau, dar influenţa chiar numiri de şefi la nivel judeţean, la nivel de secţii în SRI".

SENATOR PNL

Vosganian nu discută cu sponsorul

Şi senatorul Varujan Vosganian a avut legături cu cel arestat în urmă cu trei zile.

În anul 2000, Vîntu a finanţat Uniunea Forţelor de Dreapta (UFD), partid condus de actualul senator liberal. El a precizat, pentru "Evenimentul zilei", că a vorbit ultima oară cu Vîntu acum foarte mulţi ani, înainte de a fi ministru de Finanţe (aprilie 2007, n.r.).

"În doi ani, cât am fost ministru, şi în cinci, şase în care am condus Comisia de Buget Finanţe nu am avut nicio prietenie în calitate de demnitar. Prietenii din poziţiile de demnitate publică pe care le-am ocupat nu au existat. Celelalte, ce privesc viaţa privată, nu vă privesc", a declarat Vosganian.

Sponsorizarea s-a soldat cu un scandal deoarece suma depăşea maximum admis de lege. Curtea de Conturi a demarat un control pentru a stabili provenienţa celor 55.000 de dolari.

Astfel au apărut în presă documentele potrivit cărora SOV şi Nicolae Popa au virat banii în conturile UFD cu puţine luni înainte de prăbuşirea fondului.

SENATOR LIBERAL

"Ministrul" Ruşanu

În ziua scrutinului pentru prezidenţialele din 2009, senatorul liberal Dan Radu Ruşanu îl sună pe Vântu să-l întrebe de rezultatele sondajelor de opinie realizate la ieşirea de la urne. Din discuţie aflăm că Ruşanu se "încălzea" deja pe margine pentru funcţia de ministru al Apărării. În altruismul său, Vîntu a renunţat la ministerul Finanţelor.

D. Ruşanu: Salut, prietene. Dă-mi şi mie cam cum stăm pe la ora 6.00. S.O. Vîntu: Aşa. Îmi dai mie Ministerul de Finanţe sau ţi-l iei tu? Apărarea o iei tu sau o iau eu? D. Ruşanu: Eu aş vrea la Apărare, pe cuvântul meu. S. O. Vîntu: Auzi, eu am glumit, nu vreau absolut nimic. Da, tati, aţi câştigat.".

În aceeaşi seară, SOV fusese contactat şi de Mircea Geoană. "Vreau să fiu primul român care vă adresează urarea de: «Felicitări, domnule preşedinte al României!»"

N-a fost să fie. După aproape doi ani de la data înregistrării, nu ne-am lămurit care mai sunt relaţiile senatorului cu arestatul Vîntu. Demnitarul nu a răspuns apelurilor noastre. AICI stenograma integrală

SENATOR PDL

Mircea Andrei, avocatul de casă

Senatorul PDL Mircea Andrei a fost avocatul de casă al tandemului Vîntu - Luca pentru ani buni. Casa de avocatură "Mircea Andrei şi Asociaţii" a avut contracte de asistenţă juridică inclusiv cu Petromservice SA (în prezent PSV Company), pentru devalizarea căreia au fost arestaţi, marţi, Vîntu şi Luca.

Mai mult, Mircea Andrei l-a reprezentat în instanţă şi pe cuscrul sindicalistului Liviu Luca, fostul ofiţer SRI Gheorghe Dumitrache, judecat pentru fapte de corupţie.

Avocatul a fost, recent, ales preşedinte al Comisiei de Justiţie şi Afaceri Externe din cadrul PDL şi este, din 2008, secretar al Comisiei Juridice a Senatului. El a ajuns în PDL în decembrie 2007, direct pe funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei Bucureşti. A revenit în politică în 2007, înscriindu-se în PLD şi dobândind direct funcţia de preşedinte al organizaţiei sector 3. Între 2003 şi 2005 a fost vicepreşedinte al organizaţiei sector 3 a PNL, iar între 1997 şi 2000, membru ApR. Mircea Andrei a fost şi procuror, între 1992 şi 1995, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3. (Cristian Vasilcoiu)

DEPUTAT PNL

Relu Fenechiu încă nu-i prieten cu SOV S.O. Vîntu: "Ce să fac, mă? Buşit. M-am trezit pe la 11 şi am văzut rezultatele şi nu mi-a venit să cred. Relu Fenechiu: Păi, eu zic să băgăm picioarele în apă rece şi vedem mâine ce facem. S.O. Vîntu: Da, evident. Dar, mă, dar voi n-aţi putut păzi de fraudă? Că a fost o fraudă evidentă şi precisă. Relu Fenechiu: Măi, Sorine, deci sunt multe de discutat. Multe, multe de discutat. N-are sens la telefon". AICI stenograma integrală

Asta era în decembrie 2009. De atunci, SOV a fost arestat de trei ori. L-am întrebat pe Fenechiu dacă-l mai susţine pe Vântu şi dacă au rămas prieteni. "Pentru mine, prietenia este sfântă. Şi nu am foarte mulţi prieteni. N-aş putea spune despre Sorin Vîntu că se încadrează în acestă categorie. Este un domn pe care l-am cunoscut la un moment dat, n-am facut vreodată afaceri împreună. E normal să discut, atâta vreme cât nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să-l declare vinovat", ne-a precizat deputatul liberal.

INCOMPATIBILITATE

În 2000, Văcăroiu era şef peste senatori şi pe statul de plată al lui SOV

Un alt personaj politic cheie care a avut relaţii strânse cu SOV este Nicolae Văcăroiu. În prezent preşedinte al Curţii de Conturi, fostul şef peste Senatul României a avut o perioadă în care a prestat efectiv pentru Vîntu.

Văcăroiu a înfiinţat, în 1999, Banca pentru Investiţii şi Dezvoltare (BID), cu bani de la SOV.

Acţionar la bancă

La finele anului 2000, Vacaroiu, proaspăt ales preşedinte al Senatului, lucra încă pentru SOV (proprietarul BID), semnând acte în calitate de preşedinte al acestei bănci. La vremea respectivă, presa sublinia faptul că numai pentru obţinerea autorizaţiei pentru bancă, Văcăroiu ar fi primit aproximativ 70.000 de dolari. El a avut şi calitatea de acţionar. După alegerile din 2000, demnitarul a fost, timp de două luni, şi al doilea om în stat, şi preşedintele BID.

N-am reuşit să aflăm care mai este relaţia cu SOV al celui numit cândva, mai mult în glumă, "Hagi al finanţelor". Banca a fost închisă în 2002, iar SOV a primit o condamnare de doi ani, cu executare, dar în 2009, instanţa superioară a constatat că faptele s-au prescris.

  • Caracatiţa lui SOV şi moartea singurului procuror incomod