Cristian Rizea şi George Ciprian Ţârdea sunt acuzaţi de administratorul unui hotel din Vaslui că au dat o „ţeapă” de 10.000 de euro.
Aceştia ar fi locuit timp de o luna şi jumătate la un hotel luxos din Vaslui, pe perioada desfăşurării campaniei electorale. Cât timp au fost cazaţi acolo, cei doi s-au delectat cu mâncăruri fine şi şampanie, iar apoi au fugit în noaptea alegerilor fără să plătească nimic.
„Noi i-am crezut de bună credinţă, dar iată unde s-a ajuns… S-au cazat la noi, in Vaslui, pe 31 octombrie 2016, spunând că vor plăti la final totul. Rizea venea cam o dată pe săptămâna, în timp ce Ţârdea a stat mereu la noi în hotel. În noaptea alegerilor, probabil când au văzut că nu au ieşit, au fugit din hotel, golind şi minibarul la plecare. Ne-au aruncat cheile de la camere pe pat. Ţârdea şi-a cărat bagajele, puţin câte puţin, peste zi. Pe la 3 noaptea, cei doi apar pe camerele de supraveghere cum pleacă din hotel. Rizea a ieşit pe uşa din faţă, însă nu ne-am făcut griji, pentru că mai avea daţi când ieşea la ora această în oraş. Pe Ţârdea nu l-am văzut, a folosit un lift auxiliar şi a mers la parcarea din spatele hotelului, cum apare pe camere, s-a urcat în maşină şi a fugit şi el. Când am descoperit camerele părăsite, i-am sunat şi fiecare spunea că va plăti celălalt. Am sunat la partid, la preşedintele Bogdan Diaconu, care a spus că va discuta cu cei doi şi vor plăti. Nu ne-a mai răspuns de câteva luni. A două zi după alegeri, pe 12 decembrie, veneau oameni din secţiile de votare să întrebe de ei, le promiseseră că le vor plăti pentru că au votat în secţii pentru PRU. Le-au tras ţeapă şi acelor oameni disperaţi. Nu ne-am aşteptat de la persoane publice, mai ales că Rizea era deputat la acel moment, să tragă o astfel de ţeapă. În noapte în care au fugit din hotel, au golit şi minibarul, că să aibă la pachet, probabil”, spune administratorul hotelului, conform iasilive.ro.
Acesta a mai adăugat că a “sunat la partid, la preşedintele Bogdan Diaconu, care a spus că va discuta cu cei doi şi vor plăti. Nu ne-a mai răspuns de câteva luni. A două zi după alegeri, pe 12 decembrie, veneau oameni din secţiile de votare să întrebe de ei, le promiseseră că le vor plăti pentru că au votat în secţii pentru PRU. Le-au tras ţeapă şi acelor oameni disperaţi. Nu ne-am aşteptat de la persoane publice, mai ales că Rizea era deputat la acel moment, să tragă o astfel de ţeapă. În noaptea în care au fugit din hotel, au golit şi minibarul, că să aibă la pachet, probabil”.
Preşedintele Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, a luat imediat decizia de a-i da afară pe cei doi inculpaţi.
„Cei doi nu mai sunt în partid. Au fost excluşi la începutul lunii februarie, pentru comportamentul pe care l-au avut. Aflasem despre modul în care s-au comportat şi această a fost decizia partidului”, a spus Diaconu.