Politician ucis în Liban

Un membru important al Partidului Democratic din Liban a fost ucis astăzi, după un atentat cu bombă, informează AP.

Potrivit poliţiei, maşina lui Sheik Saleh Aridi a explodat într-o localitate din apropierea capitalei libaneze Beirut.

Alte şase persoane au fost rănite în urma exploziei. Aridi este cunoscut în Liban pentru apropierea sa de Siria, dar şi pentru încercările de a concilia conflictul dintre grupările politice din Liban.

Atentatul este unul destul de ciudat, având în vedere că asasinatele din ultimii ani au vizat lideri ai grupărilor anti-siriene. Cea mai însemnată acţiune criminală de acest fel a avut loc în 2005, când premierul Rafik Hariri a fost asasinat în urma unui atentat cu bombă.