Politician celebru, devenit poet în închisoare. În prima creaţie îşi susţine nevinovăţia

Fostul primar al oraşului Deva, Mircia Muntean, a început să compună poezii în închisoare, scrie Glasul Hunedoarei. Politicianul a fost condamnat în primăvara acestui an la şase ani de închisoare, cumulând două pedepse: una pentru că condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi a doua pentru abuz în serviciu. În poezia “Nu-s vinovat faţă de fapta mea” Muntean scrie că “Deva a crescut cu mine ca un zeu,/ Nu voi lăsa pe nimeni să o prade,/Dar simt și-acum pe piept cât e de greu”. Duminica aceasta în municipiul Deva se organizează alegeri pentru funcţia de primar rămasă vacantă după arestarea lui Mircia Muntean.

Nu-s vinovat față de fapta mea

“La ora când cobor legat în fiarehttp://glasul-hd.ro/news-alert-din-temnita-mircia-muntean-scrie-poezii-pentru-deveni/

Să-mi ispășesc osânda mea cea grea,

Cu jurămintea-n slavă, strig în închisoare

Nu-s vinovat față de fapta mea!

 

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă

Pe-un raft, întâiul meu Abecedar

Și că mă-nchin când mă așez la masă

Prea-cuviincios, ca preotu-n altar.

 

Nu-s vinovat că m-au iubit Devenii,

Curat cu sufletul străpuns,

Din Aqualand sau din dealul Cetății

În care atâția serpi toți s-au ascuns.

 

Nu-s vinovat c-am petrecut cu tihnă

Crăciunu’-n fiecare an, cu drag,

Sau c-am primit colindători în tindă,

Cum din bunic în tată mi-a fost drag.

 

Nu-s vinovat că-n Primărie-i bine

Și toți funcționarii au uitat de „rău”,

Dar nu m-am plâns niciodată că este greu.

 

Dac-am strigat că haitele ne-njură,

Uitând că pentru toți eu am făcut ceva,

Mi-au luat și pâinea de la gură,

Nu-s vinovat de fapta mea!

 

Nu-s vinovat c-am îndârjit șacalii

Când am rănit cu sufletul durut,

Că nu-mi dau eu Cetatea pentru toți Uralii

Și nu voi fi ca Groza sau Stalin peste Prut,

Nici ca Mărginean, perdantul din trecut.

Proiectul meu McDonalds, Shell sau roade

Și Deva a crescut cu mine ca un zeu,

Nu voi lăsa pe nimeni să o prade,

Dar simt și-acum pe piept cât e de greu.

 

De-aceea, când cobor legat în fiare,

Împovărat de vina cea mai grea,

Cu Fruntea Sus, de-aici de la strânsoare,

Nu-s vinovat de fapta mea!”

 

Mircia Muntean a fost primar al oraşului Deva timp de 16 ani, între 1996 şi 2012, şi deputat între 2012 şi 2016. În luna iunie 2016 Muntean a câştigat un nou mandat în fruntea oraşului, dar după mai puţin de un an a plecat de la conducerea primăriei în urma condamnării la şase ani de închisoare. 

La sfârşitul lunii aprilie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins apelul lui Mircia Muntean, menţinând decizia dispusă în iunie 2016. Atunci, judecătorii au dispus condamnarea politicianului, care abia fusese ales în funcţia de primar al municipiului Deva, la doi ani de închisoare pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce în anul 2014 a fost depistat conducând băut, cu 1,80 grame alcool pur în sânge. La acel moment a fost implicat într-un accident rutier, iar mai apoi a fugit, încercând să se ascundă în tufişuri.

În anul 2013, Mircia Muntean a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, fiind găsit vinovat că a încheiat tranzactii ilegale de terenuri cu un traficant de maşini de lux.

Astfel, magistraţii au decis să fie revocată pedeapsa cu suspendare primită în anul 2013, întrucât noua faptă a fost comisă în termenul de încercare. În urma deciziei din aprilie, Mircia Muntean are de executat şase ani de detenţie.