Filmul „Jurământul de la Tobruk” urmărește aventurile prin care trece Bernard-Henry Levy, BHL, cum este cunoscut în Franța, în timp ce încearcă să determine marile puteri ale lumii să se angajeze într-o acțiune militară împotriva regimului lui Muammar Gaddafi. Camera îl urmărește pe filosof nu numai înfruntând dunele din deșert sau vorbind cu liderii așa-numitului Consiliu Național de tranziție, dar și pledând cauza rebelilor în fața liderilor politici ai lumii, în primul rând cu bunul său prieten Nicolas Sarkozy.

Evident, Bernard-Henry Levy este în toate rolurile- regizor, scenarist, actor principal, dar, mai ales, eroul care schimbă istoria. Pentru că Levy exact asta povestește- cum un intelectual de stânga a convins un președinte conservator al Franței să sprijine revolta libiană. Și, într-adevăr, BHL a reușit. Recunoașterea de către Franța a Consiliul Național de Tranziție libian a deschis calea intervenției internaționale care a ajutat la răsturnarea dictaturii lui Muammar Gaddafi. „Cred că BHL a servit un rol foarte important pentru Sarkozy”, susține Christopher Dickey, șeful biroului Newsweek din Paris. „Cred că Sarkozy căuta să intervină, în orice caz. Întrebarea era cu cine să vorbești? Rolul important jucat de BHL a fost că a găsit pe cineva cu care să vorbească în Benghazi.” Povestea poate fi văzută însă și altfel.

V-ați imaginat probabil, ca și mine, că în marile cancelarii occidentale, o sumedenie de experți și tehnocrați muncesc luni de zile pentru cea mai mică decizie, chiar dacă este vorba de răsturnarea unei dictaturi sângeroase. Că se fac calcule precise, la milimetru, când se ia o decizie. Ba, mai mult, că se trec în revistă toate scenariile posibile în ceea ce privește posibilele evoluții după răsturnarea tiranului… Ei, bine, nimic mai fals. Hotărârile care afectează viața a milioane de oameni sunt provocate, se pare, de ambiții, toane și interese politice incredibil de înguste. Rezultatul îl știe toată lumea. După prăbușirea lui Gaddafi, țara a fost cuprinsă de o anarhie fără precedent în lumea modernă, dramă soldată cu un număr greu de estimat de morți, răniți și refugiați. Mai mult, întreaga zonă a fost destabilizată, provocând un flux interminabil de oameni spre Europa. De ce? Oare pentru că BHL își dorea să facă istorie… Nici măcar. Nu e atât de simplu. Levy nu pare să fi convins pe nimeni.

Sarkozy avea propriile sale motive să-i închidă gura cu pământ dictatorului libian. De ce? Foarte simplu, ca să nu iasă la iveală tranzacțiile sale penale. O să vă dau un indiciu. Fostul șef de stat francez este în acest moment inculpat în Franța pentru „corupere pasivă”, „finanţare ilegală a campaniei electorală” şi „tăinuire de fonduri publice libiene”. Totul a început în 2012, când pe site-ul Mediapart, a apărut un document libian care evoca finanţarea campaniei lui Nicolas Sarkozy de către regimul lui Muammar Ghaddafi. De atunci, investigaţiile magistraţilor au avansat considerabil, amplificând suspiciunile de fraudă. Mai ales că în noiembrie 2016, intermediarul Ziad Takieddine a afirmat că a adus suma de 5 milioane de euro cash de la Tripoli la Paris, la finalul lui 2006 şi începutul lui 2007.

Banii lui Claude Guéant de la care se pare că au ajuns, într-un final, la Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de interne. Care este adevărul va stabili justiția franceză. Noi, oamenii de rând, ar fi foarte bine să reținem ceva din această întâmplare. Marile cauze umaniste ale politicienilor ascund de multe ori interese de-a dreptul bolnave, îmbrăcate frumos în hainele sclipitoare ale minciunii.

 

Te-ar putea interesa și: