Poliția Română, control național: ”A fost identificată fosfură de aluminiu”

Poliția Română, control național: ”A fost identificată fosfură de aluminiu”

Poliția Română a declanșat verificări ample la toate firmele care folosesc produse pentru deratizare, dezinfecție și dezinsecție. Măsura a fost luată ca urmare a tragediei de la Timișpara unde, o firmă de profil a folosit un pesticid letal, interzis, în casele oamenilor. Trei oameni au fost uciși de gazul toxic amenat, iar peste 80 au ajuns la spital, otrăviți cu fosfură de aluminiu.

Anunțul poliției a fost făcut sâmbătă. Oamenii legii spun că era necesară declanșarea verificărilor pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea situațiilor de risc.

”Pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecție a plantelor și a substanțelor utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare, Poliția Română a intensificat verificările persoanelor fizice și juridice care efectuează operațiuni cu produse de protecție a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică la dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

Acţiunea are ca scop creşterea siguranţei cetăţenilor, a protejării vieții și sănătății populației şi combaterea infracţionalităţii în domeniu, prin verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecție a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică, precum și a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici”, transmite Poliția Română.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acțiunile de control au loc în partaneriat cu celelalte instituții de profil - oficii fitosanitare judeţene, direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, direcțiile judeţene pentru sănătate publică, inspectorate teritoriale de muncă.

Controlul a scos la iveală cât de inconștienți sunt românii. ”Au fost identificate mai multe persoane care dețineau ilegal produse ce conțin ca substanță activă fosfura de aluminiu. Utilizarea și aplicarea acestor substanțe chimice, fără respectarea normelor tehnice și a instalațiilor aferente este deosebit de periculoasă deoarece degajă în contact cu aerul gaze toxice cu efect letal pentru oameni și animale, acestea fiind și extrem de inflamabile”, notează polițiștii.

Exemple de speriat: românii ”se joacă” cu otrava

Pe parcursul lunii aprilie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Teleorman au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale, unde au identificat mai multe produse pentru protecţia plantelor având termenul de valabilitate expirat şi două flacoane a câte 20 de tablete fiecare, ce conțineau ca substanță activă fosfura de aluminiu, deținute ilegal.

Din cercetări a rezultat că administratorul societății ar fi procurat ilegal produsele de la o altă persoană, care a fost surprinsă în flagrant delict de polițiști, în cursul aceleiași luni, în timp ce încerca să comercializeze 10 recipiente a câte 20 tablete fiecare, ce conțineau produs ce avea ca substanță activă fosfura de aluminiu.

Cercetările au arătat că persoana în cauză ar fi procurat ilegal produsele de la societatea unde era angajat, iar în urma verificărilor efectuate la aceasta au fost identificate 13 recipiente a câte 333 tablete fiecare cu substanță activă fosfura de aluminiu (total 4.329 tablete), deținute ilegal.

În cursul lunii septembrie a acestui an, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galați au descoperit o firmă care deținea ilegal și comercializa, fără a deține autorizație, 175 de tablete de produs ce conțineau fosfură de aluminiu.

În luna aprilie a anului trecut, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galați au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți din Galați, unde au identificat într-o magazie, 208 tablete de insecticid ce conțineau fosfură de aluminiu. Tabletele erau deținute ilegal, având termenul de valabilitate expirat.

În luna mai 2018, aceiași polițiști, au identificat  32 de tablete de insecticid ce conțineau fosfură de aluminiu, deținute fără autorizație pentru produse de protecție a plantelor clasificate toxice sau foarte toxice. O lună mai târziu, polițiștii din Ialomița au identificat 3 kilograme de produse ce conțineau fosfură de aluminiu, deținute ilegal, având termenul de valabilitate expirat, la o societate care  nu deținea autorizație pentru produse de protecție a plantelor clasificate toxice sau foarte toxice.

Și la Călărași au fost depistate două persoane care transportau cu un autoturism 44 de kilograme de produse cu o concentrație de 56% de fosfură de aluminiu (produs foarte toxic).