Poliția Maramureș face poliție politică în cazul Cherecheș. Tribunalul Cluj i-a trimis la plimbare pe șefii poliției cu poveștile lor cu tot

După ce a solicitat Tribunalului Cluj aplicarea unor măsuri mai dure în cazul primarului ales din Baia Mare, care ar fi încălcat condițiile controlului judiciar, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a ”întors-o ca la Ploiești”.

La termenul de joi, IPJ Maramureș a trimis o adresă oficială în care arată că susținerile că primarul Cherecheș ar fi încălcat condițiile controlului judiciar nu se susțin. Culmea este faptul că în data de 14 februarie 2017, același Inspectorat de Poliție al Județului Maramureș informa că primarul ales a încălcat condițiile controlului judiciar, a mers la Primăria Baia Mare unde a prestat activități de primar, deși avea interzis acest lucru. ”În urma verificărilor efectuate din oficiu, cât și urmare a altor sesizări, până în prezent s-a constatat că inculpatul Cherecheș Cătălin nu a încălcat obligațiiile impuse prin încheierea penală”, se arată în adresa cu pricina.

Poliția Maramureș face poliție politică

În data de 14 februarie 2017, IPJ Maramureș informa că în presa electronică din Maramureș a apărut un articol în care se arată că primarul ales exercită funcția de primar deși nu avea voie să facă acest lucru.

 

Surse judiciare spun că după data de 14 februarie, la Poliția Baia Mare au fost audiate peste 200 de persoane care au intrat în legătură cu primarul Cherecheș. Aceste persoane au funcții de conducere în diferite partide sau în cadrul Primăriei Baia Mare. Interesant este că nici una dintre acestea nu a declarat că primarul Cherecheș a efecuat presiuni asupra lor sau că a discutat cu acestea chestiuni legate de administrația locală sau de buget.

În acest context, intervenția IPJ Maramureș devine una care seamănă foarte bine cu acțiunile de poliție politică executate de fostul Serviciu Secret al Ministerului de Interne.

EvZ a mai scris că IPJ Maramureș s-a implicat în jocurile de putere din Baia Mare.

Cine semnează de la Poliție

Aceste documente contradictorii, în urma cărora primarul Cherecheș ar fi trebuit rearestat sunt semnate de chestorul de poliție Viorica Marincaș, șef al IPJ Maramureș.

De promovarea polițistului Viorica Mărincaș, de la gradul de comisar șef la cel de chestor nu ar fi fost străin primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Cei care cunosc foarte bine cazul susțin că, în cursul anului 2014, la celebrul local din Baia Mare, ”Butoiașul cu Bere”, Viorica Mărincaș ar fi fost chemată să participe la un fel de chermeză, la care participa un mare politician de la București, în pixul căruia stătea promovarea în funcția de chestor și trimiterea decretului la semnat, la președintele României. ”La un moment dat acest policitian important a întrebat-o pe doamna comisar șef, pe atunci, dacă știe să cânte cântece patriotice. S-a cântat: Treceți Batalioane sau Noi suntem români. La scurt timp, s-au înaintat și actele pentru avansarea la gradul profesional de chestor. La masă erau câteva persoane importante”, spune sursaa EvZ.